4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateProf. univ. dr. Dan Grecu, şeful clinicii de Ortopedie şi Traumatologie din Cadrul SJU Craiova: „Am avut colegi care au căzut din picioare în timpul operației“

Prof. univ. dr. Dan Grecu, şeful clinicii de Ortopedie şi Traumatologie din Cadrul SJU Craiova: „Am avut colegi care au căzut din picioare în timpul operației“

Bolnavii cu cele mai mari probleme ortopedice din Oltenia sunt aduși în Clinica de Ortopedie și Traumatologie din Craiova. O clinică care pune mulți pacienți pe picioare, dar care are nevoie de multe ca să se poată ridica la standardele din Occident. Medicii chirurgi sunt nevoiți de multe ori să facă intervenții chirurgicale la 34 de grade Celsius, asta pentru că sala de operație nu dispune de un sistem de climatizare medicală, ci doar de un aparat de aer condiționat care, din când în când, se defecteză. Altă mare problemă este lipsa personalului medical. În ultimul timp, șapte asistente au plecat să lucreze în spitalele din străinătate. 

Etajul șase al celui mai mare spital din Oltenia. Pacienți care merg șchiopătând. Zeci de aparținători ce așteaptă la ușa clinicii, pe care cum o prind deschisă cum intră în secție. Saloane dotate cu televizor și frigider. O secție care, de ceva timp, a fost igienizată. Saloanele cu mucegai au fost curățate. Pe jos a fost pus linoleum medical, antistatic, antimicrobian. Spațiul în care medicii își desfășoară activitatea s-a mărit. Compartimentul de Neurologie, care avea saloane pe același palier, a fost mutat. „Numărul pacienților care ni se adresează este mare. Multe dintre cazuri ajung prin urgență. Am îmbunătățit cât am putut condițiile în secție. Clinica a fost renovată. Mai mult de trei sferturi din secție este prevăzută cu aparate de aer condiționat. Mai sunt câteva saloane care nu au aer condiționat, dar încercăm cât mai curând să rezolvăm această situație. O parte din spațiul alocat Clinicii de Ortopedie a fost ocupat o vreme bună de Compartimentul de Neurologie. Acum spațiul ne-a fost redat și suntem aproape de a îndeplini standardele Uniunii Europene la nivel de suprafețe și cubaj. Înainte, paturile erau înghesuite. Toți pacienții care ajung la noi suferă de afecțiuni care le provoacă o mare durere, ori să o înduri în condiții necorespunzătoare este groaznic“, susține prof. univ. dr. Dan Grecu, şeful Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Craiova.

Masă de operație donată de Top Gel și Fundația Gazeta de Sud

O parte din mobilierul din saloane a fost schimbat cu bani veniți din fondurile spitalului, dar și a donațiilor, iar pentru blocul operator clinica a obținut o donație din partea firmei Top Gel și a Fundației Gazeta de Sud. „Am achiziționat paturi corespunzătoare bolnavilor noștri. Acolo unde nu am putut să aducem unele noi, le-am reabilitat pe cele vechi. Ele trebuie să fie puse pe roți. Am încercat să îmbunătățim condițiile în care sunt tratați pacienții, dar ca să putem vorbi de o schimbare totală în acest spital este nevoie de mulți bani, de un efort guvernamental“, adaugă șeful clinicii.

„În blocul operator trebuie să fie asigurată climatizare medicală“

Dacă în clinică au fost îmbunătățite condițiile în care sunt tratați pacienții, nu același lucru se poate spune și despre blocul operator, unde chirurgii ortopezi fac lunar în jur de 200 de operații. Sala de operație nu este prevăzută cu un sistem de climatizare modern, așa cum cer standardele Ministerului Sănătății (MS) și ale Uniunii Europene. Medicii sunt nevoiți să opereze în condițiile în care în blocul operator sunt 34 de grade Celsius. „Este nevoie de asigurarea condițiilor normale pentru desfășurarea activității în blocul operator. Există un act normativ emis de MS care spune că în blocul operator trebuie să fie asigurată climatizare medicală. Din păcate, în spital există doar câteva săli de operație cu așa ceva, cele mai multe nu au un astfel de sistem. Astfel, în timpul verii temperatura în blocul operator a ajuns și la 34 de grade Celsius. În spitalele din UE, temperatura dintr-un bloc operator de ortopedie este recomandat să fie de 18 – 20 de grade Celsius. Conform ordinului de ministru, în România ar trebui să fie 20 – 22 de grade. La noi a fost de 34 de grade Celsius pentru că aparatul s-a defectat, dar, pe lângă temperatură, sistemul de climatizare înseamnă un aer filtrat. Temperatura trebuie să fie potrivită pentru că bolnavului poate să îi vină rău. O operație de mare amploare este pentru el echivalentul unei curse de 3.000 de metri. Este un efort fizic mare și pentru chirurg. Am avut colegi cărora le-a venit rău, au căzut din picioare în timpul operației. Constituie o problemă pentru întregul sistem sanitar existența acestor sisteme de climatizare din blocurile operatorii“, explică prof. univ. dr. Dan Grecu.

Deficit de personal medical

Clinica se confruntă și cu deficit de personal medical. Șapte asistente sunt plecate să lucreze în străinătate. Au fost scoase de curând la concurs două posturi, dar sunt insuficiente, spune șeful clinicii.
„Asistentele medicale sunt suprasolicitate, iar acest lucru poate să ducă la erori ale muncii. Este o mare problemă. Avem un deficit de șase asistente și sunt doar două posturi scoase la concurs. Multe au plecat în străinătate, unele au renunțat de tot la contractul cu spitalul, altele sunt în concediu fără plată“, conchide prof. . univ. dr. Dan Grecu, şeful Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS