1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia Europeană convoacă o reuniune pentru a analiza problema ouălor contaminate cu insecticid

Comisia Europeană convoacă o reuniune pentru a analiza problema ouălor contaminate cu insecticid

Comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, a convocat o întâlnire cu miniștrii și organismele naționale pentru a discuta efectele negative ale contaminării ouălor cu substanța toxică denumită fipronil, care a dus la dispute între statele membre, transmite Reuters.

Tensiunile s-au accentuat între miniștrii Agriculturii din Belgia, Olanda și Germania după descoperirea ouălor contaminate cu insecticid.

Deși, inițial, Autoritatea pentru Siguranța Alimentelor din Belgia a fost criticată de peste hotare pentru că nu a acționat suficient de repede după ce a aflat de contaminarea cu fipronil, miercuri, ministrul belgian al Agriculturii a afirmat că olandezii au fost cei care au răspuns târziu solicitărilor.

„Dacă dăm vina unii pe alții nu vom rezolva nimic și vreau să opresc asta”, a afirmat Vytenis Andriukaitis, într-o declarație acordată Reuters.

Oficialul și-a exprimat speranța că va putea convoca întâlnirea înainte de 30 septembrie.

„Trebuie să lucrăm împreună pentru a învăța din această experiență și să mergem mai departe, în loc să ne irosim timpul arătând cu degetul”, a afirmat Vytenis Andriukaitis.

Retailerii din câteva state europene au retras din supermarketuri milioane de ouă, ca măsură de precauție față de o posibilă contaminare cu pesticide a ouălor provenite din Belgia și din Olanda, care este al doilea mare exportator de păsări după SUA.

Luni, Uniunea Europeană a notificat Marea Britanie, Franța, Suedia și Elveția că unele ouă contaminate ar fi ajuns în aceste țări, în timp ce autoritățile din Belgia și Olanda investighează cum a ajuns insecticidul în fermele avicole. Belgia a informat pe 20 iulie organismele europene specializate despre contaminarea ouălor cu fipronil.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că această substanță este moderat toxică și ingerarea ei în cantități însemnate pe termen lung poate provoca vătămarea organelor interne.

La originea acestei crize sunt crescătorii de păsări din Olanda, care au recurs la Chickfriends, o societate specializată în eradicarea paraziților. Această societate ar fi utilizat un produs pe bază de plante, Dega 16, contaminat cu substanța activă din mai multe insecticide, fipronil, produs și de firma germană BASF. Această moleculă, utilizată în mod obișnuit la produsele veterinare împotriva puricilor, acarienilor și căpușelor, este interzisă în tratarea animalelor destinate consumului, precum păsările. Conform analizelor publicate, ferma olandeză Chickfriends a folosit această substanță pe care a achiziționat-o de la societatea belgiană Poultry-Vision. Potrivit presei, aceasta din urmă ar fi cumpărat cantități mari de fipronil din România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS