1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateContinuă incendiile în nord-estul Greciei, cu noi focare izbucnite în Peloponez

Continuă incendiile în nord-estul Greciei, cu noi focare izbucnite în Peloponez

Pompierii greci nu pot în continuare să controleze incendiile declanșate în regiunea Attica și în insula Zakynthos, cu aproape 300 de efective luptând să stingă flăcările, în timp ce luni după-amiază au izbucnit alte focare în Peloponez, relatează EFE și AFP.

Potrivit Serviciului Național al Pompierilor, în ultimele 12 ore pompierii au fost nevoiți să combată 29 de incendii de pădure în diferite puncte ale țării.

Incendiilor din Attica, declanșate duminică după amiază și celor din insula Zakynthos, li s-au adăugat alte focare izbucnite în regiunea Amaliadas și Pirgos, din Peloponezeul occidental, și în insula Kefalonia din marea Ionică.

La incendiile din Peloponez au fost mobilizați 50 de pompieri, 25 de vehicule și patru mijloace aeriene.

Între timp, incendiul declanșat duminică după amiază în regiunea Kalamos, la circa 40 de km nord-est de Atena a fost controlat, cu reizbucnirea izolată de mici focare. Duminică flăcările au mistuit sute de hectare de pini și au distrus sau au avariat circa 20 de case din această localitate.

Stingerea incendiilor din Attica, care afectează localitățile Varnavas și Kapandriti, este însă mai complicată din cauza vânturilor care intensifică flăcările și zonei forestale cu dificultate de acces.

Mai multe campinguri și mănăstiri au fost evacuate ca măsură preventivă, a informat Protecția Civilă.

Situația este critică și în Zakynthos, unde flăcările răvășesc de patru zile această insulă turistică și unde a fost declarată starea de urgență.

Autoritățile locale pornesc de la premisa că incendiile au fost provocate, având în vedere că focarele izbucnesc aproape simultan în diferite puncte ale insulei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS