4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDirector nou la Direcţia Judeţeană de Statistică

Director nou la Direcţia Judeţeană de Statistică

Vasile Păunescu, directorul Direcţiei de Statistică Gorj
Vasile Păunescu, directorul Direcţiei de Statistică Gorj

Vasile Păunescu este noul director al Direcției Județene de Statistică Gorj. Noul director asigura de câteva luni interimatul la instituţie, după pensionarea lui Gheorghe Popescu. Vasile Păunescu a fost singurul care s-a prezentat la concursul pentru şefia Direcţiei Judeţene de Statistică şi l-a câştigat. Vasile Păunescu a fost director adjunct al Direcţiei Judeţene de Statistică Gorj timp de zece ani, iar acum a promovat examenul în urma căruia a ajuns la șefia instituției. Acesta a fost și singurul candidat care s-a înscris la concurs. Potrivit subprefectului de Gorj, Sorin Arjoca, în 11 județe din țară, printre care și Gorjul, au fost organizate concursuri pentru posturile de directori la Direcțiile Județene de Statistică.
Un concurs a fost organizat pentru postul de director executiv și la Agenţia Judeţenă de Prestaţii şi Inspecţii Sociale Gorj, unde s-au înscris trei candidaţi, respectiv actuala directoare Natalia Moreanu, fosta şefă Monica Podaru şi jurnalista Gabriela Gângioveanu. În timp ce cea din urmă a contestat rezultatul examenului, actuala directoare Natalia Moreanu s-a retras din cursa pentru șefia Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţii Sociale Gorj. Potrivit subprefectului de Gorj, Sorin Arjoca, Monica Podaru, fostă șefă a instituției, a obținut, în schimb, cea mai mare notă la concurs. „Concursul s-a încheiat. Un candidat s-a retras. A fost depusă şi o contestaţie care va fi analizată în cursul zile de joi (astăzi – n.r.) şi se va stabili rezultatul final la acest concurs pentru stabilirea noului director al Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţii Sociale Gorj“, a precizat Sorin Arjoca, subprefectul judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS