Edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, are de recuperat încă 126.516 lei de la directorii din primărie, pe lângă cele peste 3 milioane de lei imputate acum o săptămână şi jumătate. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi Gorj, Primăria ar fi fost păgubită cu suma de peste 126.516 lei, reprezentând penalităţii la un contract privind alimentarea cu gaze naturale a străzii Aviatorilor. În anul 2012, municipalitatea a plătit în avans firmei GDF Suez suma de peste 637.000 de lei pentru executarea reţelei de gaze pe strada respectivă. Curtea de Conturi a constatat în anul 2014 că lucrările nu au fost executate în anul respectiv şi a dispus recuperarea banilor. Firma de gaze a plătit către Primăria Târgu Jiu suma pe care o primise, însă nu şi penalităţile stabilite de Camera de Conturi Gorj la 126.516 lei. A urmat un proces între constructor şi Primăria Târgu Jiu.
Au dat GDF în judecată pentru plata penalităţilor
Juriştii Primăriei Târgu Jiu au încercat să determine astfel prin intermendiul instanţei de judecată firma de gaze să plătească şi penalităţile, însă au pierdut definitiv procesul respectiv. Tribunalul Gorj a emis o decizie definitivă, din care reiese că nu firma de gaze trebuie să achite penalităţile, întrucât suma pentru lucrări a fost returnată în cuantumul primit. Curtea de Conturi Gorj i-a transmis pe 31 iulie un raport primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, din care reiese că edilul trebuie să facă demersuri pentru recuperarea sumei de 126.516 lei şi a penalităţilor, începând cu data de 21 septembrie, când a rămas definitivă decizia Tribunalului Gorj. „În concluzie, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Târgu Jiu nu a dispus măsurile prevăzute de lege pentru recuperarea penalităţii calculate la avansul acordat, după data rămânerii definitive a deciziei instanţei, respectiv 21.09.2016”, potrivit Raportului Camerei de Conturi Gorj, din 31 iulie 2017, trimis primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
Penalităţi la penalităţi
Vizaţi de imputarea sumelor sunt directori din Primăria Târgu Jiu. Între ei se află şi cei care au primit decizii de imputare în cazul achiziţiei ornamentelor de iarnă. În acest caz suma de recuperat este de peste 3 milione de lei şi penalităţile aproape că egalează presupusul prejudiciu. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu,este aşadar, pentru a doua oară în situaţia de a emite decizii de imputare subalternilor săi cu funcţii de conducere, pentru a doua oară în această lună. Directorii au contestat deja primele decizii care vizează recuperarea sumei de peste 3 milioane de lei şi mizează pe înţelegere din partea instanţei de judecată, având în vedere că sumele imputate sunt prescrise pe civil. Râmâne de văzut ce se va întâmpla pe latură penală, documentele fiind în prezent verificate de către Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce dosaru s-a aflat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.