11.7 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiMehedinţi: Trei accidente de circulaţie cu victime în 24 de ore

Mehedinţi: Trei accidente de circulaţie cu victime în 24 de ore

Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată, azi noapte, prin SNUAU 112, de către un participant la trafic, cu privire la faptul că, pe strada Traian, la intersecția cu strada Smârdan, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin, care în urma verificărilor efectuate, a constatat că un barbat de 29 de ani, din satul Dănceu, comuna Jiana, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism,  pe strada Traian, la intersecția cu strada Smârdan, nu a respectat semnificația indicatorului rutier Oprire, nu a acordat prioritate de trecere și a intrat in coliziune cu un alt  autoturism, condus regulamentar de catre un tânăr, de 20 de ani, din  municipiu. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a două persoane aflate în autoturismele implicate.

Ieri după amiază, politiştii Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin, au fost sesizați prin SNUAU 112, de către un participant la trafic, cu privire la faptul că pe strada Păcii, din municipiu s-a produs un accident de circulație soldat cu o victimă. La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Biroului Rutier care în urma verificărilor efectuate au stabilit faptul că, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, în timp ce conducea o bicicletă pe strada Păcii, din direcția Cicero- Crișan, a schimbat direcția de mers fără a se asigura și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, de către un bărbat, de 32 de ani, din aceeaşi localitate.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a biciclistului, care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul județean Drobeta Turnu Severin pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto posedă permis de conducere corespunzător categoriei vehiculului condus  şi nu se afla sub influenţa alcoolului.

Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată, ieri, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime omenești pe DN 6- Dealul Balota, județul Mehedinți.
Cu ocazia deplasării la fața locului s-a constatat că în afara localității  Șimian, judeţul Mehedinţi, pe DN 6, conducătorul unui autoturism, în vârstă de 32 ani, din orașul Strehaia, județul Mehedinți, ce se deplasa din direcția Strehaia către Drobeta Turnu Severin, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, ieșind cu autoturismul în afara părții carosabile. Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și a pasagerului din dreapta față, un bărbat, de 56 de ani,  din orașul Strehaia.
În toate cele trei cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS