Problemele de comunicare specifice patologiei autiste sunt elementul-cheie în diagnosticare, iar părinții trebuie să accepte caracterul „atipic“ și nu „anormal“ al copilului, spune Alexandra Buica, medic la Secția de Psihiatrie Pediatrică de la Spitalul Clinic „Prof. Dr. Alexandru Obregia“.
„Există semne precoce ale tulburărilor de spectru autist pe care părinții le pot identifica încă de la vârste mici (unu – doi ani) și care îi pot determina să solicite o consultație de specialitate. Atunci când copilul nu folosește cuvinte unice până la vârsta de doi ani, nu zâmbește membrilor familiei, nu răspunde sau nu reacționează atunci când este strigat pe nume, toate acestea prezintă comportamente repetitive – flutură mânuțele, merge pe vârfuri sau preferă să se joace singur decât cu alți copii ne putem gândi la simptome specifice autismului“, a explicat medicul, adăugând că acestea sunt câteva dintre semnalele de alarmă care ar trebui să determine părinții să ducă copilul la o consultație.
Alexandra Buica a subliniat că nu există tratament medicamentos specific care să vindece această afecțiune, dar terapia comportamentală aplicată poate duce la ameliorări semnificative.
„Progrese semnificative se pot obține prin introducerea copilului la vârstă cât mai mică în programe educaționale de terapie de tip comportamental. O astfel de intervenție este terapia comportamentală aplicată (ABA). În formele ușoare de boală, atunci când intervenția se începe la vârste mici, se pot obține ameliorări semnificative ale simptomelor. O treime dintre copiii cu diagnostic de tulburare de spectru autist pot obține progrese educaționale care să le ofere un anumit grad de dependență. În cazurile severe de boală, copiii pot rămâne dependenți social necesitând supraveghere permanentă din partea familiei“, a precizat medicul.
Potrivit Alexandrei Buica, tulburările de spectru autist pot fi însoțite și de deficit intelectual. Întârzierea mintală – coeficient de inteligență mai mic de 70 – se poate suprapune simptomelor autiste într-un procent de până la 60% dintre pacienți, caz în care recuperarea este anevoioasă, iar prognosticul – rezervat, a semnalat ea.
„Problemele de comunicare specifice patologiei autiste sunt elementul-cheie în diagnosticarea acestora. Motivul cel mai frecvent menționat de către părinții copiilor cu autism, pentru care ei se adresează specialistului, sunt problemele de dezvoltare a limbajului. Astfel, primele semne care atrag atenția sunt întârzierea sau absența rostirii primelor cuvinte singulare, utilizate cu sens. Acești copii nu comunică de cele mai multe ori nici nonverbal cu părinții: nu vin să le arate jucării, nu arată cu degetul pentru a atrage atenția asupra unui obiect sau a unei situații. Copiii par a aparține unei lumi proprii, fără a avea inițiativa de a socializa cu familia sau cu alți copii de aceeași vârstă. Preferă să se joace cu obiecte mai degrabă decât cu jucării sau cu părți ale jucăriilor, pe care le folosesc în manieră repetitivă. Nu au un joc structurat, nu se joacă «de-a ceva»“, a detaliat Alexandra Buica.
Gradul de severitate a afecțiunii, prezența sau absența întârzierii mintale, prezența altor boli care se suprapun peste patologia autistă se stabilesc de o comisie de specialitate, după care copiii sunt orientați către unități de învățământ speciale sau către comunități școlare de masă, a indicat medicul.
„Indiferent de unitățile de învățământ alese, acești copii au nevoie de ajutor psihoterapeutic suplimentar pentru ameliorarea adaptabilității la colectivitate, pentru decodificarea normelor sociale, dar și pentru înțelegerea noțiunilor școlare. Pentru copiii de vârstă mică care intră în programe educaționale de recuperare se exersează contactul vizual – copilul este învățat să se uite și să răspundă când este strigat; se lucrează pentru stimularea limbajului expresiv – cât mai multe cuvinte rostite până la dezvoltarea propozițiilor – și receptivitate – să arate obiecte, părțile corpului, să înțeleagă cerințele celor din jurul lui; dezvoltarea ariei de autoservire – copilul este învățat să mănânce singur, să se îmbrace singur. Odată cu înaintarea în vârstă, pe lângă cerințele curriculei școlare, programele de intervenție trebuie să vizeze dezvoltarea comunicării, înțelegerea normelor sociale și a emoțiilor, dar și introducerea în grupuri de terapie de socializare“, a mai explicat Alexandra Buica.
Ea a vorbit și despre modul în care ar trebui să reacționeze un părinte care are un copil autist.
„Merge cu el la locul de joacă dintr-un parc și ceilalți copii îl alungă sau îl ignoră. Părintele să încerce să medieze interacțiunea copilului cu ceilalți parteneri de joacă. Să îi explice regulile de joc, să îl învețe să împartă jucării sau să îl ajute să se exprime adecvat pentru a iniția o conversație cu alți copii. Trebuie evitate momentele în care copilul stă retras sau alege să se joace solitar, fiind necesară direcționarea activă, repetată, către jocul de grup“, a arătat medicul.
Alexandra Buica a evidențiat că părintele unui copil cu autism trebuie să-și asume rolul de „coterapeut“.
„Să evite expunerea prelungită a copilului pe timpul zilei la mijloace media – TV, tabletă, telefon – diversificându-i programul zilnic cu activități educative și de interacțiune socială. Odată diagnosticat copilul și introdus în programe de terapie, părintele să își asume funcția de coterapeut. Să învețe modul de lucru și interacțiunea cu copilul, programele terapeutului specializat, să aplice tehnicile de stimulare și acasă. Să accepte caracterul «atipic» și nu «anormal» al copilului său, să nu încerce să îl compare cu alți copii“, a conchis medicul.
