4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCosmin Contra a fost validat de Comitetul Executiv al FRF și este oficial selecționerul României

Cosmin Contra a fost validat de Comitetul Executiv al FRF și este oficial selecționerul României

Antrenorul Cosmin Contra a devenit oficial selecționerul echipei naționale a României după ce Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a validat, în ședința sa de vineri, cu unanimitate de voturi, numirea în funcție precum și contractul acestuia, au declarat, pentru Agerpres, surse din cadrul FRF.
Tot cu unanimitate de voturi, Comitetul Executiv a validat și rezilierea contractului dintre FRF și fostul selecționer al primei reprezentative, Christoph Daum.
La ședința Comitetului Executiv al FRF de vineri au participat 12 din cei 14 membri, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, și vicepreședintele FRF, Octavian Goga, absentând.

Tehnicianul Cosmin Contra, care a condus până acum formația Dinamo, ajunsese în 17 septembrie la un acord de principiu cu președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, privind preluarea postului de selecționer rămas vacant după rezilierea contractului germanului Christoph Daum, dar avea nevoie de aprobarea Comitetului Executiv al FRF.

În vârstă de 41 de ani, Cosmin Contra a mai antrenat în cariera sa de până acum formațiile FC Timișoara, Getafe CF Youth, CF Fuenlabrada, Petrolul Ploiești, Getafe CF, Guangzhou R&F, AD Alcorcon și Dinamo București. Ca antrenor, Contra a câștigat un singur trofeu, Cupa României, ediția 2012-2013, cu Petrolul Ploiești.

Tot astăzi, de la ora 19,00, Federația Română de Fotbal a programat o conferință de presă la Arena Națională în cadrul căreia va fi prezentat oficial selecționerul Cosmin Contra.

La 11 septembrie, Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal a propus conducerii FRF rezilierea contractului selecționerului echipei naționale a României, Christoph Daum, ca urmare a ratării calificării la Cupa Mondială din 2018.

Ulterior, la 14 septembrie, conducerea Federației Române de Fotbal a ajuns la un acord privind încetarea relațiilor contractuale cu selecționerul României, Christoph Daum, înaintea ultimelor două partide din preliminariile CM 2018, cu Kazahstan și Danemarca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS