Aceasta este povestea mea. Este o poveste pe care îmi doresc să o citești tu, tată.
Am devenit orfană în ziua în care tatăl meu a băut primul pahar cu alcool.
În 1988 aveam cinci ani. Este anul din care am prima amintire cu tatăl meu băut. Locuiam cu părinții mei într-o garsonieră micuță, cu posibilități reduse, dar acestea erau lucruri pe care nu le înțelegeam și nu mă afectau. Eram fericită și micuța cameră, în care eu și mama dormeam în pat, iar tata pe jos, era pentru mine un univers încălzit de iubirea părinților și colorat de jocuri minunate.
Apoi a venit acea seară. Nu înțelegeam de ce tata privea în gol, iar mama era desfigurată de o tristețe adâncă. Deseori mă întreb de câte ori înaintea acelei seri mama îl văzuse pe tata așa. Un om străin cu ochi goi. De atunci, amintirile despre jocuri și seri calde încep să fie din ce în ce mai puține. Copilăria mea a devenit din acel moment o furtună. Chipul mamei mele nu a mai fost niciodată la fel. Odată cu începerea școlii, mi-am găsit evadarea în cărți, în desen și în orele petrecute departe de casă. În clasa a III-a, am cerut să fiu transferată la altă școală. „Vreau să merg la o școală mai bună“, le-am spus. O școală mai bună și mai departe de casă. Calculul era simplu: două ore drumul dus – întors, cinci ore școală. Aveam șapte ore în care nu trebuia să văd tristețea de pe chipul mamei mele. Într-o zi, tatăl meu a venit să mă ia de la școală. Era băut. Privirea lui semăna cu cea a unei bestii hăituite. Se clătina puternic. Sufletul meu a fost sfâșiat de rușine și dezgust. Am fugit cât de tare am putut și mi-am acoperit urechile cu palmele, pentru a nu-i auzi strigătele. Am stat două ore pe malul unei mlaștini de la marginea orașului. Îmi înghețaseră picioarele tare și mă dureau cumplit. Anii mei de copilărie au trecut în felul acesta.
Adolescența se petrece sub umbrela unei singure dorințe. Aceea de a-i vedea pe părinții mei despărțiți. Sacrificiul lor de a rămâne împreună „pentru mine“ s-a transformat într-o condamnare definitivă la nefericire. Amintirile s-au țesut cu aceleași ițe îmbibate în aburi de alcool. Tatăl meu se transformase într-un mort viu, mama într-o umbră. Am refuzat să îmi fac prieteni. Nu puteam permite ca cineva să cunoască drama din spatele cortinei. Trăiam într-o singurătate asumată, într-o închisoare. Eram, totuși, eleva model, mândria școlii. Într-o zi, mă întorceam de la școală. Am intrat în casa scării și am văzut pantofi, haine și lucrurile mele și ale mamei. Tata băuse din nou. Arunca pe geam și pe casa scării cu lucrurile mele și ale mamei. Urla. Câțiva vecini ieșiseră în prag și mă priveau cu milă.
Acestea sunt doar câteva amintiri din copilărie. Alese cu greu dintr-o ofertă mult prea generoasă.
Într-o zi, mama și-a făcut bagajul și a plecat. Adolescența mea s-a consumat greu, printre țipetele agresive ale tatălui și voma pe care trebuia să o șterg de pe podele. Au trecut de atunci mulți ani.
Astăzi, eu și părinții mei nu ne mai vorbim. Îl văd uneori pe tata pe străzile orașului. De cele mai multe ori, se clatină. Am aflat că este pe punctul de a-și pierde vederea și este grav bolnav. Corpul lui pierde, pas cu pas, lupta cu alcoolul. Mama s-a recăsătorit și pare fericită. Îmi este dor de ea.
În timp ce vă scriu aceste rânduri, copilul meu doarme lângă mine. În zâmbetul ei regăsesc speranțele copilului rămas orfan. Îi acopăr tălpile și mă închin. Este închinăciunea unui ateu, în fața unei povești pe care sufletul o respinge.
Adriana, cititor GdS
Sfatul specialistului
Putem spune că o persoană este dependentă de alcool atunci când simte zilnic nevoia de a consuma băuturi alcoolice. Această nevoie crește progresiv și se poate manifesta prin dorința de a consuma cantități cât mai mari sau cât mai des. Un dependent de alcool consumă băuturi cu scopul de a-și schimba starea emoțională și de a evita stări extrem de neplăcute cauzate de sevraj. Aceste comportamente nu trebuie acceptate, tolerate sau neglijate de către apropiații și familia celor care le manifestă. Odată instalate, ele nu mai pot fi corectate sau vindecate decât cu ajutor specializat.
În cele mai multe cazuri, chiar dacă intențiile apropiaților sunt dintre cele mai bune, ei nu știu cum să intervină, cum să procedeze și cum să ajute un alcoolic. De aceea este important să se ceară sprijinul unui specialist. Dependența de alcool afectează în egală măsură atât pe alcoolic, cât și pe cei din jurul său, însă într-un mod diferit. Cei mai afectați membri din familia unui dependent de alcool sunt copiii, ei putând suferi traume atât la nivel personal, cât și socio-familial. Un copil care crește într-un mediu alterat din cauza unui părinte alcoolic poate dezvolta comportamente și scheme dezadaptive, cu consecințe pe întreaga viață. Cel mai important lucru de reținut este că dependența de alcool este o boală pe care un alcoolic nu o poate învinge de unul singur.
Rubrică realizată cu sprijinul: Mind Care – cabinet de psihologie și psihoterapie