Locuitorii din cartierul Narciselor nu au apă potabilă şi menajeră la o presiune corespunzătoare, chiar şi în această perioadă, în care seceta a trecut. Târgujienii care locuiesc la case folosesc în continuare apa la udatul grădinilor, iar apa din reţeaua publică ajunge în cantitate redusă în cartierele periferice ale oraşului Târgu Jiu. În cartierul Narciselor, probleme cu apa sunt însă şi la case. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că Aparegio a decis să contruiască o staţie de pompare în zona respectivă. Au fost alocate deja fondurile necesare, iar lucrările ar putea începe în perioada următoare. Materializarea proiectului va depinde şi de constructor, şi de starea vremii.
Primarului Marcel Romanescu a mai spus că problemele în cartierul respectiv sunt cauzate şi de faptul că este capăt de reţea de alimentare cu apă. Este necesară o staţie de pompare a apei pentru că apa nu mai ajunge în cantităţi suficiente, mai ales în perioadele de secetă prelungită. În ultimele şase luni a plouat foarte puţin, iar acest lucru a afectat sursele de alimentare cu apă ale municipiului Târgu Jiu. „Sunt de mai mult timp probleme cu apa în cartierul respectiv. Este şi capătul reţelei de apă din oraş. Este cel mai nou cartier, acolo s-a extins oraşul. Ştiu că sunt probleme inclusiv la case, nu doar la etajele superioare ale blocurilor din zonă. Am discutat cu cei de la Aparegio, operatorul de apă şi canal din municipiu, şi au spus că au alocate fondurile necesare pentru construirea unei staţii de pompare care ar trebui să rezolve problema. Să sperăm că lucrările vor fi demarate cât mai repede pentru a rezolva problema alimentării cu apă potabilă şi menajeră“, a declarat Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.
Staţie de pompare pentru cartierul Narciselor, rămas fără apă
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei