Crosul Craiovei, competiţie organizată de Direcţia pentru Sport şi Tineret Dolj, care ar fi trebuit să se desfăşoare astăzi, în Parcul Tineretului, a fost reprogramat, din cauza condiţiilor meteo, conform unui anunţ postat de DJST Dolj pe pagina de Facebook a evenimentului.
Organizatorii au adăugat că concursul de alergare se va desfăşura duminică, 15 octombrie, la aceleaşi ore.