4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUraganul Nate a ajuns pe coasta sudică a Statelor Unite

Uraganul Nate a ajuns pe coasta sudică a Statelor Unite

Uraganul Nate, de categoria 1, a atins pentru a doua oară în decurs de câteva ore coasta sudică a Statelor Unite, duminică dimineață, după ce a ucis 31 de persoane în timpul trecerii sale devastatoare prin America Centrală, informează AFP, anunță Agerpres.

În jurul orei 05.30 GMT, Centrul național pentru uragane (NHC) din Statele Unite a anunțat că uraganul Nate a atins teritoriul continental american la aproximativ opt kilometri vest față de orașul Biloxi din statul Mississippi, unde a provocat o maree puternică.

Acest uragan de categorie 1, cea mai mică de pe scala Saffir-Simpson, care are 5 categorii, se îndreaptă spre nord cu o viteză de 31 de kilometri pe oră și generează vânturi ce au viteze de 140 de kilometri pe oră. Nate urmează să traverseze mai multe state americane până duminică seară, potrivit NHC, care a avertizat populația în legătură cu riscul producerii unor inundații în zonele de coastă. Uraganul ar trebui să slăbească în intensitate pe măsură ce va continua să traverseze teritoriul continental al Statelor Unite.

După ce a traversat Golful Mexic, uraganul a ajuns pe coasta Statelor Unite pentru prima dată sâmbătă seară, în sud-estul statului Louisiana, la puțin timp după ora locală 20.00 (00.00 GMT).

Autoritățile din Louisiana, Mississippi și Alabama au luat măsuri de prevenție (ordine de evacuare obligatorie sau voluntară pe litoral, interdicția de a ieși din locuințe în New Orleans) în așteptarea celui de-al treilea uragan care ajunge în aceste regiuni în mai puțin de două luni.

Sud-estul Statelor Unite a fost deja grav lovit în august și septembrie de două uragane: Harvey, în Texas și Luouisiana, care a făcut 42 de morți și a provocat pagube materiale considerabile, și Irma, care a făcut 12 morți în Florida. Un alt uragan, Maria, a lovit teritoriul american Puerto Rico, unde a făcut cel puțin 34 de victime.

Dar, spre deosebire de uraganul Harvey, care a generat precipitații record în Texas timp de o săptămână întreagă, Nate se deplasează cu rapiditate și ar trebui să traverseze, fără să stagneze, statele din sudul american în timpul trecerii sale spre nord.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS