2.9 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePatru cetățeni irakieni și o călăuză sârbă, opriți de polițiștii de frontieră de la Moravița

Patru cetățeni irakieni și o călăuză sârbă, opriți de polițiștii de frontieră de la Moravița

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Moravița au depistat patru cetățeni din Irak, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România și intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul unei călăuze sârbe, anunță Inspectoratul General al Poliției de Frontieră într-un comunicat.

În data de 08.10.2017, în jurul orei 00.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Moravița, județul Timiș, au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, un grup format din patru persoane, care se deplasa dinspre frontiera cu Serbia spre interior. Ajunse pe teritoriul României, persoanele s-au ascuns într-un canal și au așteptat până când un autoturism, care venea dinspre localitatea Moravița, a venit și i-a preluat. Imediat, polițiștii de frontieră au oprit autoturismul, iar persoanele în cauză au fost duse la sediul poliției de frontieră pentru cercetări, se mai arată în comunicatul IGPF.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul era format din 3 bărbați și un minor, toți cetățeni irakieni, având vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, iar șoferul autoturismului este cetățeanul sârb K.A., în vârstă de 31 de ani. Totodată, s-a stabilit faptul că cetățenii irakieni au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România și intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul călăuzei sârbe. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și trafic de migranți, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun. Totodată, vor fi anunțate autoritățile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului și punerii în aplicare a acordului de readmisie, au mai anunțat polițiștii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS