Ploile căzute săptămâna trecută au venit în ceasul al 12-lea pentru a salva campania agricolă de toamnă, care a demarat la sfârşitul lui septembrie şi urmează să se încheie în această lună. Specialiştii de la Direcţia Agricolă Dolj spun că precipitaţiile au crescut nivelul de umiditate din sol, asigurând cantitatea de apă necesară răsăririi rapiţei şi însămânţării culturilor de grâu, orz şi triticale, dar au fost benefice şi pentru executarea de calitate a lucrărilor de bază a solului, respectiv arătura, pentru a însămânţa culturile de primăvară în perioada optimă. Precipitaţiile căzute în zilele de 7 şi 8 octombrie au variat între 30 de litri pe metrul pătrat la Filiaşi, 56 de litri pe metrul pătrat la Băileşti, ajungând chiar la 67 de litri pe metrul pătrat la Goicea şi 69 de litri/mp în Bechet. Fermierii doljeni sunt în plină campanie de însămânţat la grâu, orz şi triticale. Până în prezent, la nivelul judeţului Dolj au fost însămânţate 25.000 de hectare de rapiţă, dintr-un total de 29.500 de hectare, ceea ce înseamnă 85%. Orzul a fost însămânţat pe o suprafaţă de 16.000 de hectare, dintr-un total de 24.000 ha, ceea ce înseamnă 67 la sută, grâul a fost însămânţat pe 35.000 de hectare din cele 170.000 ha propuse, iar triticalele, pe 900 de hectare din cele 3.450 ha propuse, adică 26 la sută. Perioada de semănat are o mare influenţă pentru viitoarea recoltă de grâu. Pentru zonele de câmpie din sudul ţării, grâul se seamănă în intervalul 25 septembrie – 15 octombrie, iar pentru zonele colinare, între 15 septembrie şi 1 octombrie. Specialiştii în domeniu spun că, de regulă, semănatul începe când temperatura aerului este de 13-15 grade Celsius şi trebuie să se termine când ajunge la 8-9 grade Celsius, iar respectarea epocii optime de semănat contribuie cu 40-50% la realizarea nivelului producţiei.
Dolj: Ploile au salvat campania agricolă de toamnă
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei