1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSenat: Proiectul de lege privind reglementarea activității de telemuncă, adoptat în plen

Senat: Proiectul de lege privind reglementarea activității de telemuncă, adoptat în plen

Senatul a votat luni proiectul de lege privind reglementarea activității de telemuncă, prin care salariatul își poate îndeplini atribuțiile în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor.
Proiectul a primit 93 voturi pentru, 15 împotrivă și o abținere.
Inițiator al proiectului este Guvernul și, potrivit notei de fundamentare, actul normativ are în vedere flexibilizarea și adaptarea relațiilor de muncă la realitățile socio-economice actuale, în raport cu evoluția dinamică a pieței muncii, urmând să ofere avantaje atât salariatului, cât și angajatorului.
Proiectul de lege, amendat prin raportul Comisiei de muncă a Senatului însușit de plen, reglementează forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor.
„Activitatea de telemuncă se bazează pe acordul de voință a părților și se prevede în mod expres în contractul individual de muncă odată cu încheierea acestuia pentru personalul nou angajat sau prin act adițional la contractul individual de muncă existent. Refuzul salariatul de a consimți la prestarea activității în regim de telemuncă nu poate constitui motiv de modificare unilaterală a contractului individual de muncă și nu poate constitui motiv de sancționare disciplinară a acestuia”, prevede actul normativ amendat.
Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz, forul decizional fiind Camera Deputaților.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS