Nu încurajez divorțul. Nu sunt genul de om care să arunce lucrurile stricate. Dimpotrivă, încerc să le repar. Şi cos mereu la ele, până la ultimul petic. Însă sunt lucruri care nu se mai pot repara. Şi căsnicii la fel.
Sfătuiesc fiecare femeie care a încercat în repetate rânduri să repare o relație sau o căsnicie, dar simte în adâncul sufletului că nu are sorți de izbândă, să pună punct și o ia de la capăt. Să o facă, pe cât se poate, zâmbind. Nu este cel mai rău lucru care i se putea întâmpla.
În momentul ăsta zeci de femei plâng după un bărbat. Altele, în timp ce eu scriu despre divorț, semnează actul de căsătorie convinse că o fac pentru totdeauna. Şi eu am trecut cândva prin asta. Secretul este să realizăm că odată cu certificatul de căsătorie nu primim şi garanție, dar că un termen de expirare au toate căsniciile. Unele mai devreme. Altele țin până la ultima suflare și dincolo de ea.
Important este să credem în noi și că merităm o viață liniștită!
Când am decis să divorțez și să plec, am plecat fără să mă uit în urmă. M-am gândit la copilul meu, desigur. Am ştiut ce îi voi spune, că nu va fi ușor, că un divorț nu e chiar floare la ureche. Mi-am asumat şi mi-am făcut bagajele. Eram pregătită să fac asta. Şi am făcut-o.
Nu m-a susținut prea multă lume când am decis să divorțez. Dimpotrivă. Unii scoteau capetele pe geam în timp ce îmi căram bagajele către o viață mai bună. Îmi râdeau în nas şi îmi zâmbeau fals, femei care aveau lângă ele bărbați de toate felurile. Unii înşelau, alții îşi beau şi mințile, unii se prefăceau că iubesc. Dacă ele acceptau o astfel de viață, eu de ce aş fi plecat doar pentru că nu mă mai regăseam lângă omul căruia îi promisesem iubire veșnică? La o adică, viața nu este făcută numai din lapte și miere și căsnicia nu a însemnat niciodată numai inimioare și pupici cu sclipici.
În perioada în care am fost singură, femeie divorțată, mamă cu un plod după ea, aşa cum spuneau gurile rele, am înțeles cel mai mult cine sunt eu şi cât valorez. Nu a trebuit să explic nimănui nimic. Nu am fost pusă la colț de către fiul meu şi nu mi-a spus niciodată că şi-ar fi dorit ca eu şi tatăl lui… de fapt fiul nostru avea doi ani atunci când noi ne-am separat şi nu ne ştie altfel decât prieteni.
Prieteni, da. Suntem părinții fiului nostru, suntem prieteni, suntem oameni.
Fostul soț nu m-a acuzat ca în filme atunci când am decis să mă recăsătoresc. M-a felicitat şi mă strigă des pe numele de familie. Noul meu nume de familie.
Nu a fost nevoie ca să îl îndepărtez de copilul lui sau să mă rog la stele să dispară el ca să îmi pot reface viața. Nu am plâns după ce am ieşit dintr-o căsnicie toxică. Nu ştiu el….
Eu am plâns pentru altele. Nu pentru el. Am plâns că nu am avut familia la care visam. Am plâns că fiul meu nu are un tată zi de zi lângă el. Am plâns mai degrabă pentru o căsnicie pe care aş fi vrut-o altfel. Până într-o zi. Când nu am mai plâns. Nu am mai aşteptat. Nu mi-am mai dorit. Am înțeles atunci că o mamă singură nu este o mamă criminală, nici nebună şi nici depresivă nu ar trebui să fie. Am înțeles că fiecare om are jumătatea lui şi mi-am aşteptat-o şi eu pe a mea.
Da, atunci când ai un copil nu este uşor să îți găseşti jumătatea. Nu pentru că nu te-ar mai vrea nimeni, ci pentru că divorțul te maturizează mai mult decât căsătoria. Pentru că, odată cu vârsta, cresc şi pretențiile. Pentru că acum trebuie să ai grijă pe cine primeşti în viața ta. A ta şi a copilului.
Partea bună este că divorțul nu înseamnă că s-a sfârşit viața. Divorțul, în cele mai multe cazuri, înseamnă eliberare pentru foştii soți şi linişte pentru copiii acestora.

Raluca Bădița

Sfatul specialistului – Cum recunoști o relație toxică

Relațiile toxice pot apărea în contexte diferite. Ele se pot manifesta atât în plan personal, între prieteni, partenerii de cuplu sau membrii unei familii, cât și pe plan profesional. Există câteva semne care vă dau de înțeles că vă aflați într-o relație toxică. Dacă le observați, este bine să nu le ignorați, deoarece ele nu se rezolvă de la sine ci, odată cu trecerea timpului, se amplifică și produc efecte extreme, negative și cu un impact puternic asupra celor implicați în relație. Situațiile cel mai des întâlnite, din care puteți deduce că sunteți într-o relație toxică, sunt: între dumneavoastră și partener există mai mereu o energie negativă; partenerul vă face să vă simțiți vinovat/ă în orice situație conflictuală și nu își asumă niciodată vina; vă simțiti neapreciat și aveți sentimentul că nici un efort nu vă este recunoscut; vă simțiți trist/ă în majoritatea timpului; partenerul vă ignoră și, chiar dacă este amabil sau prezent fizic, nu are nici un interes față de nevoile dumneavoastră de relaționare și nu este dispus să schimbe nimic din comportamentele care vă afectează.
Este important ca persoanele care se simt subapreciate, ignorate, triste, ridiculizate sau nesigure într-o relație să nu accepte situația în care se află și să ceară partenerului să găsească împreună soluții pentru rezolvarea lor. De cele mai multe ori, partenerul va opune rezistență și va încerca să minimizeze nevoile celui abuzat, sentimentele sau dorințele sale. În foarte multe cazuri, partenerul abuzat se va simți neputincios și lipsit de soluții. De aceea, intervenția unui specialist este extrem de importantă și reprezintă cea mai bună soluție de rezolvare a conflictului și îndepărtare a comportamentelor abuzive. Terapia de cuplu funcționează în astfel de cazuri, însă este esențial ca ambii parteneri să își dorească să participe. Există, totuși, relații în care abuzurile au ajuns în puncte extreme sau unul dintre parteneri este total împotriva schimbării. În aceste cazuri, separarea reprezintă singura soluție și este important ca aceasta să nu fie percepută ca un eșec.

Georgiana Oprea, psiholog, psihoterapeut