Președintele României este ultimul decident în privința numirii sau revocării procurorilor sau judecătorilor, putând refuza doar o singură dată motivat o astfel de decizie, este una dintre modificările aduse celor trei legi ale Justiției prin noul proiect depus marți la Parlament, informează Agerpres.
„O modificare pe care noi am cuprins-o în Legea 303 este cea care vizează numirile, cât și revocările în funcțiile importante, fie că discutăm de Parchet, fie că discutăm de Înalta Curte. Acolo ultimul decident este președintele României, astfel încât acesta — am spus noi motivat — nu poate refuza decât odată numirea sau revocarea judecătorilor sau procurorilor. Și în cazul numirii și în cazul revocării noutatea este că președintele României este cel care decide atunci când numește sau când îl revocă să aibă posibilitatea numai o singură dată motivat”, a declarat președintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiției, Florin Iordache.
O altă prevedere se referă la cariera tinerilor intrați la Institutul Național al Magistraturii, fiind eliminate vechimea și criteriul de vârstă.
„După finalizarea primului an de studiu urmează o perioadă de practică de 3 ani de zile și apoi 2 ani de stagiatură, deci practic exista o anumită critică din societate, că ori începi la 30 de ani ori trebuie să ai 5 ani vechime. Am eliminat aceste lucruri pentru că, până la urmă, valoarea nu i-o dă nici vârsta, și era și o chestiune de neconstituționalitate faptul că îi interzici cuiva dreptul de a accede într-o profesie dacă nu are vârsta sau dacă nu are o anumită vechime”, a explicat deputatul PSD.
Proiectul legilor Justiției: Președintele poate refuza doar o singură dată numirea sau revocarea judecătorilor și procurorilor
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei