1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiProteste ale medicilor de familie

Proteste ale medicilor de familie

Medicii de familie au declanşat astăzi seria protestelor la nivel național. Deciziile au fost luate la sfîrșitul saptaminii trecute în ședința Senatului Societății Naționale a Medicilor de Familie din România.

În faţa Prefecturii Mehedinţi se află aproximativ 20 de medici de familie ce protestează, urmând să se deplaseze în zona Casei de Sănătate.
Nemulțumiți de plafonarea veniturilor, medicii de familie din România protestează, astăzi, de la ora 11.00 , în toată țara se vor picheta sediile județene ale Caselor de Asigurări de sănătate și Prefecturii. După pichetare, vor depune memorii cu principalele revendicări. Medicii de familie au anunțat deja că la proteste vor participa și asistentele și pacienții cabinetelor.
Miercuri, 15 noiembrie medicii de familie vor picheta Piața Victoriei din București, la sediul Guvernului, chiar la ora 11, când se desfășoară ședința de guvern.
Al treilea moment al protestelor va fi la începutul lunii decembrie când medicii de familie vor notifica Casele județene de sănătate de rezilierea contractului. Această măsură extremă care înseamnă blocarea sistemului va fi aplicată numai dacă până în decembrie decidenții nu răspund solicitărilor medicilor de familie.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS