În intervalul 11 octombrie – 1 noiembrie 2017, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“ a găzduit cursurile gratuite de limba italiană susținute de Antonio Di Secli, fost profesor de limbă și cultură italiană la Universitatea din Trento, Italia.
Cursurile au fost organizate cu concursul preotului Marius Reșceanu, persoana care a înlesnit organizarea acelorași cursuri în luna martie 2017, în cadrul Facultății de Teologie din Craiova. Pentru a se asigura o cât mai amplă deschidere față de public, cursurile de limba italiană au fost reluate la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“.
Cursurile, destinate exclusiv începătorilor, s-au desfășurat săptămânal, de luni până joi, între orele 16.45 – 18.30, până la data de 1 noiembrie inclusiv.
De-a lungul programului, cursanții, persoane de vârste și profesii diferite, au abordat mai multe metode de învățare și au fost evaluați în mai multe rânduri. La finalul programului, cei 16 participanți au primit un certificat de limbă, nivel A1, în urma susținerii unui examen cu patru probe, și o diplomă din partea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“.
„A fost o reală plăcere să particip la festivitatea de premiere a programului de limbă italiană pe care l-am găzduit la bibliotecă. Cursanții, 16 persoane de vârste diferite, au intrat în posesia unui binemeritat atestat de limbă, eforturile și rezultatele ultimelor săptămâni fiind absolut admirabile. Le mulțumim tuturor celor care au urmat aceste cursuri și, de asemenea, le mulțumim celor care au făcut posibilă o asemenea acțiune: profesorul Antonio Di Secli și preotul Marius Reșceanu“, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“.
Programul va fi reluat la bibliotecă în luna martie a anului 2018. Profesorul Antonio Di Secli intenționeaza să desfășoare cursurile pentru nivelurile A1 și A2. La cursurile gratuite de limba italiană vor putea participa atât absolvenții acestui prim curs, dar și alte persoane dornice să-și însușească limba italiană.