8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportPregătiți de spectacol!

Pregătiți de spectacol!

După o așteptare de circa doi ani, suporterii din Bănie se află în fața celui mai așteptat moment: inaugurarea noului „Ion Oblemenco“. Templul fotbalului oltenesc își va deschide porțile vineri seară pentru un amical de lux al Universității Craiova contra Slaviei Praga, o formație participantă în Liga Europa, competiție „testată“ în vară și de gruparea alb-albastră. Testul începe de la ora 20.00, însă suporterii sunt încurajați să fie prezenți pe cochetul stadion încă de la ora 18.30. Așa cum era de așteptat, oficialii clubului au pregătit o serie de surprize fanilor care au parcurs cozi serioase pentru a-și procura biletul la mult așteptatul eveniment și pe chipul cărora se citeau foarte ușor emoțiile în momentul în care intrau în posesia tichetului. Printre acestea se numără „un nou design al autocarului, care va fi de departe cel mai frumos al unei echipe de Liga I, o nouă mascotă, al cărei nume a fost ales împreună cu voi și care vă va impresiona nu doar prin aspectul simpatic, ci și prin talentele sale; o nouă adresă de site oficial, care va face trimitere mai directă la istoria uriașă a clubului nostru“. „Și cu siguranță nu vor fi singurele surprize. Vineri este o zi mare. Nu e doar un meci, nu e doar deschiderea unui stadion, ci este o sărbătoare a tuturor celor cu sufletul alb-albastru, una de care sperăm să ne bucurăm împreună, cu aceeași «joie de vivre» la care nici francezii nu se pricep atât de bine ca oltenii“, se precizează pe site-ul oficial al Universității.

„Stadionul ăsta nou ne obligă la noi performanțe“

Noua arenă a Craiovei este apreciată foarte mult și de jucătorii din „vechea gardă“, reprezentanții Maximei subliniind ideea că actualei echipe a Universității Craiova îi revine sarcina să obțină rezultate remarcabile, nu doar să joace pe ea, altfel investiția nu se justifică.
„Cu siguranță, voi fi prezent la marele eveniment. Este o bucurie mare pentru toată lumea, este o realizare și un pas important făcut către un viitor frumos. Avem un stadion extraordinar, dar ne obligă la noi performanțe, la noi trofee, altfel nu se justifică investiția. Noi am scris istorie pe vechiul «Central», care a devenit apoi «Ion Oblemenco», dar orașul acesta tânjește după noi performanțe și jucătorii care îmbracă acum tricoul alb-albastru trebuie să facă mai mult. Ei trebuie să scrie istorie, pentru că asta contează cel mai mult. Stadioanele se schimbă, dar istoria nu“, a declarat fostul mare fotbalist Nicolae Tilihoi, pentru GdS.
„E un moment important, pe care lumea îl așteaptă
de mult. Va fi sărbătoare, jucăm cu Slavia, o echipă bună, dar e un simplu amical și lumea nu trebuie să fie superstițioasă. I-am auzit pe mulți că trebuie să începem cu victorie, ca să ne meargă bine, dar nu-i așa. Performanțele vin prin multă muncă“, a spus, la rândul său, Sorin Cîrțu, pentru GdS.

Craiova, fără vedete pe teren

Vorbind strict de amicalul cu Slavia Praga, Universitatea Craiova va aborda jocul cu cehii fără câțiva jucători importanți. Căpitanul Alex Băluță și colegul său, Nicușor Bancu, se regăsesc în lotul echipei naționale, juniorul Vladimir Screciu, titular în majoritatea meciurilor din acest an, se află în lotul României Under 19, în timp ce pe lista indisponibililor mai vechi și-a trecut numele și Andrei Burlacu.
De partea cealaltă, Slavia Praga este o echipă estimată de site-urile de specialitate la 33,8 milioane de euro, având nume importante în lot, cum ar fi cel al atacantului turc Halil Altintop, jucător cu state vechi în campionatul Germaniei.
Slavia Praga a împlinit pe 2 noiembrie 125 de ani de existență, ceea ce face din cehi unul dintre cluburile cu cea mai mare tradiție din Europa și din lume, având și un palmares pe măsură: 18 titluri și 7 cupe.
Partida amicală Universitatea Craiova – Slavia Praga va fi arbitrată de piteșteanul Cătălin Popa, ajutat la cele două linii de Dragoș Mihai Iliescu și Daniel Mitruți, și de rezerva Viorel Flueran, toți din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS