4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSufocați de gunoi. Gunoiul suplimentar de la o platformă de gunoi din Craiova neridicat de o săptămână de zile

Sufocați de gunoi. Gunoiul suplimentar de la o platformă de gunoi din Craiova neridicat de o săptămână de zile

 

 

20171110_095044(foto: Marius Braia)

Proprietarii din blocurile O11-O12 se plâng de faptul că gunoiul suplimentar de la platforma de gunoi nu a mai fost ridicat de lucrătorii de la Salubritate din data de 05.11. ac. „Așa arată o curte interioară a blocurilor de pe strada Spania. Mai precis, este vorba de blocurile O11 -O12. Sunt multe asemenea locuri cu gunoiul neridicat de două săptămâni”, ne-a semnala printr-un e-mail trimis pe adresa redacției Marius Braia, proprietar în Asociația nr.1 Spania. Cele spuse de locatar sunt susținute și de reprezentanții asociației de proprietari. „Stăm așa de o săptămână de zile. A fost suficient să arunce unul o cutie, că în câteva zile s-a făcut o grămadă mare de gunoi suplimentar. Am sunat la Salubritate să vină să ridice gunoiul și nu avem nici un răspuns. Am făcut solicitări și la telefonul cetățeanului, în această dimineață (sâmbătă, .n.r.), gunoiul nu era ridicat”, spune Ioana Tudor, administratorul asociației de proprietari.
Întrebați de situația creată la unele dintre platformele de gunoi din Craiova, din cauza gunoiului suplimentar, reprezentanții SC Salubritate Craiova au spus: „În această perioadă înregistrăm zilnic foarte multe sesizări și solicitări referitoare la deșeurile municipale de lângă platforme, așa-numitul gunoi suplimentar. O sesizare referitoare la situația semnalată la platforma de la blocurile O11-O12 a ajuns la SC Salubritate Craiova SRL abia ieri (vineri-nr.), prin Telefonul Cetățeanului, și urmează să fie soluționată imediat ce vom avea un utilaj disponibil, acestea fiind angrenate, în prezent, în activități de ridicare a deșeurilor municipale în alte zone ale orașului. Precizăm faptul că, în cazul gunoiului suplimentar, ridicarea se face cu utilaje speciale, nu cu autogunoiera. Pe această cale, reamintim asociațiilor de proprietari și membrilor acestora că abandonarea deșeurilor în afara recipientelor se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 500 și 1500 lei pentru persoane fizice și 1000 și 2500 lei pentru persoane juridice, potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 319/2009, cu modificările și completările ulterioare „, a declarat Cristina Ghenea, purtător de cuvânt în cadrul SC Salubritate Craiova SRL.

20171110_095033

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS