5 C
Craiova
marți, 19 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAnchetă internă la Poliţia Locală Târgu Jiu

Anchetă internă la Poliţia Locală Târgu Jiu

Ancheta este în curs de desfăşurare
Ancheta este în curs de desfăşurare

Trei angajaţi ai Poliţiei Locale din Târgu Jiu fac obiectul unei anchete interne dispuse de conducerea instituţiei. Cei trei sunt acuzaţi de o serie de abateri disciplinare în legătură cu modul în care şi-ar fi îndeplinit obligaţiile de serviciu. Cei care fac obiectul cercetării acuză conducerea Poliţiei Locale că doreşte doar să se răzbune pe angajaţii care vor să arate problemele cu care se confruntă unitatea. „Cercetarea disciplinară a celor trei polițiști locali vine ca urmare a raportului înaintat comisiei în cauză de către șeful Serviciului Ordine Publică după ce a sesizat că echipajul nu a depus raportul de activitate la ieșirea din serviciu, conform Regulamentului Intern al Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu. Raportul se află în cercetare de către comisia de disciplină, urmând să fie luată o decizie în cazul în care se constată că au fost încălcate prevederile legislative în vigoare“, a declarat Alexandra Petriţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale din Târgu Jiu.

Erau obligaţi să întocmească un raport de activitate

Potrivit Regulamentului Intern al Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu, la ieșirea din serviciu polițistul local va întocmi/completa raportul de activitate conform modelului stabilit de către conducerea instituției la propunerea șefilor de compartiment, precum și fișele de intervenție la eveniment. „Totodată, conform dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 155/2010 a poliției locale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul local este obligat să respecte prevederile legilor şi ale actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, să aducă la îndeplinire ordinele şi dispoziţiile legale ale şefilor ierarhici și să respecte normele de conduită profesională şi civică prevăzute de lege. În ceea ce privește legalitatea constituirii comisiei de disciplină trebuie menționat faptul că Sindicatul Pro Lex are reprezentant în această structură, constituită conform legii, la nivelul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu, dar și un reprezentant din partea Sindicatului Polițiștilor Locali din județul Gorj. De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 21, alin. 3) din Legea nr. 155/2010, a poliției locale, poliţistul local cu funcţie de conducere răspunde pentru ordinele şi dispoziţiile date subordonaţilor. El este obligat să verifice dacă acestea au fost transmise şi înţelese corect şi să controleze modul de ducere la îndeplinire“, potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Locale Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS