Polițiștii cercetează un bărbat de 49 de ani, din județul Dolj, pentru contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, asupra acestuia fiind găsită o armă cu glonț, calibru 9 mm și 150 de cartușe, același calibru
Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, astăzi, în urma activităților specifice întreprinse în comun de polițiști din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase al I.P.J. Dolj și polițiști din cadrul Secției 4 Rurale Coșoveni, a fost depistat Marian D., de 49 de ani, din comuna Teasc, județul Dolj care deţinea la domiciliu un pistol calibru 9 mm, precum şi 150 de cartuşe neletale nepercutate de același calibru.
Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că arma şi muniţia au fost cumpărate, fără drept, în data de 13.11.2017, din Bulgaria – oraşul Vidin.
Ulterior, în aceeaşi zi, bărbatul de 49 de ani le-a introdus în România, fără a le declara organelor de control vamale, arma și cele 150 de cartușe fiind depozitate într-un compartiment al unui tren care circula pe ruta Craiova-Vidin.
Polițiștii doljeni au întocmit în cauză un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi pentru contrabandă calificată.
Pistolul și muniția au fost ridicate de polițiști în vederea cercetărilor.