2.9 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Educației: Manualele de clasa a V-a vor fi în școli luni dimineața

Ministrul Educației: Manualele de clasa a V-a vor fi în școli luni dimineața

Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat, sâmbătă, la Iași, că manualele de clasa a V-a vor în școli începând de luni dimineața, editurile care nu au făcut livrările urmând a fi sancționate cu 0,5% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere, potrivit Agerpres.
„În 17 noiembrie era termenul de livrare către inspectoratele școlare. Toate inspectoratele lucrează alături de colegii noștri directori, sâmbătă și duminică, în așa fel încât luni să avem toate manualele la care s-au câștigat licitațiile. După cum bine știți, nu la toate s-a depus în luna martie ofertă pentru editarea de manual școlar. Luni, la ora 12,00, vom avea un eventual clar la nivel național, iar acele edituri, dacă vor fi, eu sper să nu fie, care nu au livrat manualele vor fi sancționate în conformitate cu contractul, 0,5% pe zi de întârziere, din valoarea contractului”, le-a spus jurnaliștilor ministrul Educației.

Întrebat dacă s-a răzgândit în privința manualului unic, ministrul Liviu Pop a replicat: „Nu m-am răzgândit și nu o să mă răzgândesc niciodată cu lucrurile bune pe care le-am pus în programul de guvernare”.

„Manualul de bază, așa cum am spus, va fi pentru fiecare programă școlară. Pe lângă manualul de bază, oricine poate să facă manuale auxiliare, manuale alternative sau cum vreți să le numiți, important este ca toate acestea să fie avizate de către Ministerul Educației Naționale. Știu că există foarte multe entități care își doresc să doneze anumite auxiliare, anumite materiale, mijloace. Toate acestea trebuie avizate de MEN, adică în unitățile școlare din România, cum de altfel avem și aici. Tot ceea ce intră și se folosește în actul de predare ar trebui să fie avizat de MEN, unele prin Inspectoratele Școlare, altele prin intermediul Casei Corpului Didactic, dar e foarte important calitatea să fie verificată, ceea ce nu s-a făcut în România în ultimii cinci ani”, a afirmat ministrul Educației.

Liviu Pop se află la Iași pentru a inaugura o școală din localitatea Păun, după finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare. El a fost invitat să participe și la întâlnirea Consiliului Național al Rectorilor, care se desfășoară sâmbătă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS