4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCurtea Supremă: fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, a demonstrat dispreţ faţă de valorile apărate de lege

Curtea Supremă: fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, a demonstrat dispreţ faţă de valorile apărate de lege

Magistraţii ICCJ arată, în motivarea deciziei de condamnare a fostului ministru al Energiei, PSD-istul Constantin Niţă, pentru trafic de influenţă, că acesta a demonstrat un „dispreţ profund pentru justiţie” şi a avut, pe tot parcursul cercetării, o atitudine de negare, minţind cu privire la fapte, transmite Mediafax.

„Săvârşirea unor fapte de corupţie de către inculpat exact într-o perioadă în care combaterea acestora reprezintă unul din obiectivele principale ale autorităţilor statului român demonstrează dispreţul profund al inculpatului pentru valorile apărate de legea penală, justificând tratamentul sancţionator din prezenta cauză, inclusiv aplicarea pedepselor complementare şi accesorii. Nivelul ridicat de instruire al inculpatului Niţă Constantin, funcţiile ocupate de acesta în cadrul formaţiunii politice din care făcea parte, cât şi cele din cadrul instituţiilor statului nu au reprezentat pentru acesta o barieră în calea încălcării legii penale şi, de aceea, se justifică aplicarea pedepselor complementare şi accesorii”, se arată în motivarea deciziei dispusă în 26 mai de către judecătorii Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Totodată, instanţa a mai reţinut faptul că, deşi fostul ministru Constantin Niţă nu a avut antecendente penale, acesta a demonstrat o atitudine prin care a refuzat să-şi asume responsabilitatea pentru faptele săvârşite.

„Acesta (Constantin Niţă, n.r.) nu este cunoscut cu antecedente penale, are un grad ridicat de educaţie, o stabilitate familială, însă, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti a avut o atitudine de negare a faptelor săvârşite, susţinând o stare de fapt nereală, încercând să-şi limiteze activitatea doar la simpla prezentare şi punere în legătură a două persoane, refuzând să-şi asume răspunderea pentru activitatea infracţională, dovedită prin probele administrate. (…) Conduita pe care acesta a înţeles să o adopte pe parcursul procesului penal, instanţa apreciază că se justifică aplicarea unui tratament sancţionator mai sever, cu executarea pedepsei în regim privativ de libertate, considerând că numai astfel se poate ajunge la schimbarea atitudinii inculpatului faţă de valorile legii penale pe care le-a nesocotit prin fapta comisă, se poate asigura, în viitor, reinserţia socială a acestuia, precum şi o reacţie promptă a opiniei publice adecvată gradului de pericol pe care-l reprezintă săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, consolidând percepţia cetăţenilor că organele judiciare sunt în măsură să realizeze un act de justiţie, dând o ripostă fermă celor care au considerat că pot fi mai presus de lege, dispreţuind-o şi încălcând-o”, se mai precizează în motivare.

Sursa menţionată mai arată că, deşi apărarea a susţinut că activitatea lui Constantin Niţă s-a limitat la doar a le face cunoştinţă celor doi martori denunţători, Tiberiu Urdăreanu şi Gheorghe Nichita, faptele inculpatului demonstrează contrariul: „Acţiunile acestuia, ulterioare încheierii contractului de consultanţă, au infirmat această teză, dovadă fiind interesul manifestat ca acest contract să se desfăşoare în bune condiţii şi fără întârzieri. Probele dosarului au relevat faptul că s-a interesat dacă cei de la U.T.I. Grup îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale, acest lucru făcându-l fie personal, fie prin intermediul lui Ghirdă Mihai”.

Fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă (PSD), a fost condamnat în luna mai, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Fostul demnitar PSD susţine că procurorii au făcut presiuni asupra martorilor şi că fusese avertizat că dosarul este unul politic. Fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă în iunie 2016.

„În cursul anului 2013, Niţă Constantin, deputat în Parlamentul României şi, la data faptei, ministru al Energiei, i-a solicitat unui om de afaceri (denunţător) un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu. Comisionul a fost pretins de Niţă Constantin în schimbul exercitării influenţei sale asupra primarului de municipiu şi a promisiunii că interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea şi buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri”, susţine DNA.

Comisionul de 5% din valoarea contractului însemna aproximativ 3,4 milioane de lei , bani pe care i-ar fi solicitat atât cash cât şi printr-un contract de consultanţă fictiv, încheiat de omul de afaceri cu o persoană apropiată lui Constantin Nită, susţin procurorii. În luna iulia a anului 2013, Constantin Niţă ar fi primit 30.000 de euro de la omul de afaceri, la un restaurant cu specific libanez, dintr-un hotel din Bucureşti.

De asemenea, prin intermediul contractului fictiv, „reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă Constantin suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013-iunie 2014”, explică DNA. Potrivit sursei citate, „sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizaţiei judeţene de partid, la solicitarea lui Niţă Constantin”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS