2.9 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPatru doljeni reţinuţi pentru furturi din societăţi comerciale

Patru doljeni reţinuţi pentru furturi din societăţi comerciale

Polițiștii craioveni au reținut aseară pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste între 17 și 42 de ani, bănuite de comiterea mai multor furturi din societăți comerciale.

Polițiștii Secției 3 Craiova i-au identificat pe autorii unor furturi din societăți comerciale comise în perioada 22 – 29 octombrie, în persoana lui C. Florian, de 41 de ani, din comuna Bistreț, D. Violeta, de 42 de ani, M. Maria, de 37 de ani și un minor de 17 ani, toți din municipiul Craiova.
Ieri dimineață, în baza mandatelor emise de magistrați, polițiștii craioveni au efectuat trei percheziţii domiciliare, astfel fiind depistată și condusă pentru audieri M. Maria, celelalte persoane sustrăgându-se cercetărilor.
Cercetările au fost extinse, iar în afara localității Işalniţa, tot în cursul zilei de ieri, a fost depistată și prinsă D. Violeta.

De asemenea, la vederea poliţiștilor, C. Florian a fugit pe câmp, în direcţia DE 70, fiind somat în repetate rânduri să se oprească, fără a se conforma însă dispoziţiilor. După efectuarea somaţiilor legale, un agent de poliție din cadrul Secției 3 Poliție a tras două cartuşe în plan vertical cu armamentul din dotare, astfel suspectul fiind prins.
În aceeași zi, polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova l-au depistat și pe minorul de 17 ani, acesta fiind, de asemenea, condus la sediul unității de poliție în vederea cercetărilor.
Din investigațiile polițiștilor craioveni a reieșit faptul că, cei patru suspecți, au sustras din incinta a trei societăți comerciale din Craiova, unelte şi componente electrice, o maşină de tuns, dar și două motoare electrice, în valore de 7.880 de lei.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, o parte dintre bunurile sustrase fiind recuperate și restituite societăților păgubite.

Pe numele celor în cauză au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, aceștia fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Dolj, astăzi urmând să fie prezentaţi în faţa instanţei pentru emiterea mandatelor de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS