Ajutorul international distribuit in Afganistan a permis evitarea catastrofei umanitare majore prevazute de numerosi experti, au apreciat joi responsabili americani, citati de AFP. „Datele strinse la fata locului arata ca am evitat o foamete de mare amploare in Afganistan“, a declarat directorul USAID, Andrew Natsios.
El a subliniat ca, in perioada octombrie – decembrie 2001, in Afganistan au fost distribuite, prin intermediul Programului Alimentar Mondial, aproximativ 200.000 de tone de ajutoare alimentare, doua treimi din cantitate fiind furnizata de Statele Unite. Responsabilul american a facut referiri prudente la situatia din zonele muntoase, despre care nu sint disponibile informatii. „Este posibil sa existe regiuni cu necesitati serioase. Nu sintem siguri ca toata lumea are de mincare“, a subliniat el. Natsios a caracterizat operatiunile PAM drept cel mai extraordinar, cel mai complicat, cel mai periculos efort de ajutorare depus de aceasta institutie in cei 40 de ani de existenta.
Coordonatorul biroului pentru refugiati din cadrul Departamentului de Stat, Alan Kreczko, a afirmat, la rindul sau, ca de la declansarea raidurilor militare americane, in luna octombrie 2001, numarul refugiatilor afgani a fost mult mai mic decit previziunile catastrofice initiale, declarind ca, in prezent, mai sint doar 150.000 de persoane in exod. Kreczko a anuntat ca vor fi pregatite conditiile pentru asigurarea intoarcerii acestor refugiati, dar a subliniat ca acest lucru nu va fi posibil inainte de inceputul primaverii.
SUA afirma ca in Afganistan a fost evitata o criza umanitara majora
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei