1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj„Bătaie“ pe contractul de modernizare a străzilor din Craiova

„Bătaie“ pe contractul de modernizare a străzilor din Craiova

Patru societăți și asocieri de firme se luptă să pună mâna pe contractul de 20 de milioane de euro privind modernizarea străzilor din Craiova, în baza unui acord-cadru pe patru ani scos la licitație de primărie încă din vară. Cine va obține acest contract va trebui să asfalteze, în cele 48 de luni, 87 de străzi, majoritatea de la periferia orașului.

Contractul privind reabilitarea și modernizarea străzilor și aleilor din Craiova (PT+execuție), în baza unui acord-cadru pe patru ani, pentru care primăria pune la bătaie circa 20 de milioane de euro, a stârnit interes în rândul firmelor de construcții, patru mari societăți luptându-se pentru a-și adjudeca această investiție a autorităților locale. Startul s-a dat în luna august, termenul limită pentru primirea ofertelor a fost 20 septembrie, iar data limită de evaluare 16 octombrie, însă municipalitatea nu a desemnat deocamdată un câștigător. Pentru a-i fi mai ușor cu lucrările, primăria a stabilit 87 de străzi, în special de pe la periferia orașului, care ar avea nevoie de modernizare și le-a împărțit pe loturi, participanții urmând să liciteze pentru fiecare lot. Lucrările sunt mai complexe decât cele derulate în prezent de Delta ACM, firma care se ocupă de reparația străzilor din Craiova, pentru că se umblă și la fundația drumului. În plus, firma trebuie să se ocupe și de proiectare și asistență tehnică. Cea mai mare valoare estimată o au lucrările din lotul I, 39.494.708 lei (fără TVA), urmată de lotul II – 25.665.540 lei (fără TVA) și lotul III – 10.999.002 lei (fără TVA).
În total, în cei patru ani de contract, firmele care vor câștiga licitația va trebui să modernizeze toate cele 87 de străzi alese de primărie, în funcție însă și de banii care vor exista la bugetul local. „Acordul cadru pentru cele 87 de străzi este în evaluare și probabil că în curând vor fi desemnați câștigătorii, pentru că sunt trei loturi de lucrări și vor fi doi câștigători. La fiecare contract subsecvent prin care se stabilește un pachet de străzi și o valoare a lucrărilor, cei doi vor oferta din nou și se va alege oferta cu prețul cel mai mic. Ne-am propus ca anul acesta să avem deja un subsecvent atribuit, pentru a putea da în lucru anul viitor un pachet cu un număr cât mai mare de străzi, execuția urmând să înceapă când va permite vremea, adică prin martie sau aprilie“, spunea, recent, primarul Craiovei, Mihail Genoiu.
Licitația încă nu s-a finalizat și din cauza faptului că au existat tot felul de cereri de clarificare, chiar și o contestație la care CNSC a trebuit să dea un răspuns, dar bătălia este mare. Una dintre firmele angrenate în luptă pe toate cele trei fronturi este Construcții Erbașu SA, din București, însă nici Delta ACM nu se lasă. Firma care repară în prezent străzile din oraș s-a înscris în competiție pentru lotul I și lotul III, susținută de Domarcons SRL, din Craiova (societatea care a modernizat străzile Bucovăț, Parângului, Coșuna sau Henry Ford), de Drum Concept, din București, și de Irimat Cons SRL (Ploiești), ultima în calitate de proiectant. În joc a mai intrat și altă firmă craioveană, Erpia SA (în asociere cu Romasco Concept SRL, din București), dar și asocierea G&M Road Building Engineering SRL Pitești – SC Building Design 2000 Top SRL București. Firmele menționate se luptă pentru fiecare lot cu specificarea că, pentru lotul II, Delta ACM a făcut rocada cu Domarcons, societatea craioveană fiind aici liderul de asociere.

Banii alocați pentru repararea străzilor sunt pe terminate

În paralel cu acest acord cadru de modernizare a străzilor de la periferia orașului, mai există în derulare încă unul, cel privind repararea străzilor, aleilor, trotuarelor și parcărilor din Craiova, semnat în octombrie 2014 cu Delta ACM. Suma totală a contractului a fost de 135 de milioane de lei, iar până în prezent firma a încasat de la primărie, potrivit contractelor subsecvente publicate în SEAP, circa 114 milioane de lei. Numai în primele nouă luni din 2017, Delta a încasat pentru lucrările efectuate pe străzi suma de 33.055.395 lei. La aceasta se adaugă alte 4,2 milioane de lei, valoarea contractului subsecvent atribuit în luna noiembrie. Dacă adunăm toate aceste subsecvente, reiese că municipalitatea ar mai avea de cheltuit anul viitor pentru repararea străzilor în jur de 21 de milioane de lei, sumă care s-ar putea termina în prima parte a anului, socotind după experiența anilor precedenți.
Ce se va întâmpla după aceea? Dacă primăria nu va demara din timp procedura de achiziție publică pentru alt acord-cadru, s-ar putea trezi în situația de a nu mai avea cine să repare drumurile din oraș, iar străzi pline de gropi sunt încă multe. Când a încheiat actualul acord cadru, municipalitatea a avut nevoie de opt luni pentru a desemna firma câștigătoare. Anunțul de participare a fost postat în SEAP în februarie 2014, termenul limită pentru depunerea cererilor de documente a fost 8 aprilie, iar contractul a fost atribuit pe 23 octombrie. Deși au fost primite la acea vreme opt oferte, iar criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut, firma declarată câștigătoare, Delta ACM, a oferit un preț egal cu valoarea estimată a contractului: 135 de milioane de lei.

Străzile care fac parte din lotul I

Străzile din zona de nord a Craiovei propuse pentru modernizare și incluse în lotul I sunt următoarele: Aleea 1 și 2 Motru, Topolniței, Plopului, Constanța, Zalău, Mesteacănului, Drumul Fabricii, Corabia, Hârșova, Alunului, Trifoiului, Carpenului, Strungarilor, Cocorului, Leandrului, Bărbătești, Deltei, Alba Iulia, Aleile Izvoru Rece, Botoșani, Cărbunești, Micșunele, Grădinari, Prelungirea Teilor, Pescăruș, Postăvarul, Muntenia, Sinoe, Fermei, Trandafirului, Aleea 1 Maria Rosetti, Vișinului, Răchitei, Căpșunilor, Ion Creangă, Ciocârliei, Arad, Maghiranului, Cujmir, Techirghiol, Fermierului, Anina, Pui De Lei, Iezerului, Babadag, Stejarului, Rășinari, Merișorului, Brașov, Dăbuleni, Aleea I Albinelor.

Străzile care fac parte din lotul II

Străzile din zona de sud-est a Craiovei propuse pentru modernizare și incluse în lotul II sunt următoarele: Vânătorii de Munte, Tisa, Pietrosu, Oltenița, Marinei, Livezi, Infanteriei, Gutuiului, Eroii Sanitari, Dimitrie Cantemir, Costache Negruzzi, Cavaleriei, Balzac, Antiaeriană, Aleile Gheorghe Donici, Porumbului, Măcin, Tulcea, Geniștilor, Mixandrelor, Petrila, Emil Marghitu, Homer, CristianTell, Corcova, Vrancei, Ecoului, Artileriei, Aleile Alexandru cel Bun, Buziaș, Aleea Dunării.

Străzile care fac parte din lotul III

Străzile din zona de vest a Craiovei propuse pentru modernizare și incluse în lotul III sunt următoarele: Motru, Calea Brezei, Teilor, Alexandru cel Bun, Ogorului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS