2.9 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMoţiunea de cenzură depusă de PNL, dezbătură în Parlament

Moţiunea de cenzură depusă de PNL, dezbătură în Parlament

Moţiunea de cenzură depusă de PNL va fi dezbătută în plenul Parlamentului joi, începând cu ora 11.00. Documentul – ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă” – a fost depus la Parlament vinerea trecută şi a fost citit luni după-amiază într-o şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Moţiunea a fost semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP şi independenţi.
În textul acesteia, liberalii au făcut inventarul ”minciunilor”, al ”nerealizărilor” şi al măsurilor care, susține opoziția, au destabilizat economia în cele zece luni de când coaliţia PSD – ALDE a preluat guvernarea.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi, că maghiarii se vor abţine la moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului, susţinând că iniţiatorii demersului nu propun şi alternative la guvernarea PSD.

Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS