Cele trei semnale din SUA:
- discursul de marti al secretarului de stat, Rex Tillerson, in care avertizeaza explicit statele ex-comuniste din Europa ca un guvern rupt de societatea civila si fara respect pentru adevarurile fundamentale este o forma fara fond
De ce a reactionat administratia Trump? Cel mai probabil raspuns tine de urgenta momentului: orice analiza realista arata ca odata pornit in Parlament tavalugul PSD-ALDE impotriva Justitiei, nu mai exista prea multe cai de a-l opri. Cu exceptia unei decizii a aceleiasi coalitii, care sa constientizeze ca actiunile sale vor avea consecinte.
A fost un atac la adresa suveranitatii Romaniei, asa cum spun aliatii fideli ai lui Liviu Dragnea (tot mai putini insa, e vizibil cu ochiul liber ca in garda sa pretoriana au mai ramas doar Lia Olguta Vasilescu, Claudiu Manda, Liviu Plesoianu, Serban Nicolae, Codrin Stefanescu si Florin Iordache)? Nu. A fost un indemn la moderatie si o exprimare a ingrijorarii legitime. Ambele, venite din partea partenerului strategic care a investit politic si financiar in asigurarea securitatii Romaniei, la cererea Romaniei. In esenta, a fost exact ceea ce a spus si raportul MCV al Comisiei Europene. Am avut intr-o luna doua pozitionari identice din partea celor doi piloni care ancoreaza Romania in zona democratiilor liberale.
Au urmat raspunsurile coalitiei PSD-ALDE, pe mai multe linii de atac.
Primul raspuns a fost accelerarea procesului de adoptare a proiectelor care afecteaza Justitia, statul de drept si echilibrul puterilor in stat. Marti, parlamentarii Puterii si cei ai UDMR voiau sa termine rapid lucrarile in Comisia Iordache la proiectul de modificare a Legii privind statutul magistratilor si sa o trimita in plenul Camerei. Ar fi fost un tur de forta demonstrativ. In cele din urma, lucrarile in comisie s-au oprit si proiectul nu a fost trimis in plen.
Dar toate semnalele din PSD si ALDE arata ca, indiferent de frictiunile dintre Liviu Dragnea si diferiti lideri social-democrati, interesul comun primeaza: legile de macelarire a Justitiei trebuie sa treaca. Acesta e raspunsul clar la avertismentele SUA. Toate informatiile pe surse din interiorul PSD arata ca un singur lucru poate opri procesul legislativ: presiunea strazii. E singurul lucru de care se tem.
Mai mult: baronii locali au decis sa-l spulbere pe Liviu Dragnea de la sefia partidului si a Camerei Deputatilor daca acesta va gasi cumva o rezolvare a propriilor dosare si ii va lasa fara legile pe care si le doresc atit de mult. Nici baronii, nici Tariceanu nu mai au demult incredere in promisiunile lui Liviu Dragnea ca vrea sa le rezolve tuturor problemele. De altfel, spune multe un banc care circula zilele viral printre parlamentarii PSD. In esenta, bancul spune ca Pinocchio iese nervos de la un concurs de minciuni pe care l-a pierdut, intrebandu-se „Cine naiba mai e si Dragnea asta?”.
Ma astept asadar la continuarea procesului legislativ in Parlament. Pentru Liviu Dragnea reactia SUA a fost un dus rece. A inteles ca abordarea tranzactionala in relatia cu administratia Trump a fost o eroare. Trump – presedintele se dovedeste diferit de Trump – candidatul. Administratia Trump isi bazeaza deciziile legate de aliati pe respectarea valorilor democratice, nu (doar) pe valoarea contractelor comerciale. Si au mai inteles Liviu Dragnea si aliatii sai din umbra ca instrumentele de lobby folosite au fost dureros de ineficiente pentru banii investiti.
Tavalugul PSD si ALDE va incerca sa treaca in forta peste societatea civila, corpul magistratilor si avertismentele de la UE si SUA. Sint sprijiniti de o retea de coruptie, de fosti ofiteri cu legaturi puternice cu Rusia, de citeva organizatii nereprezentative ale magistratilor si de aliatii din presa.
Al doilea raspuns a fost cel propagandistic. Vectorii de comunicare PSD si ALDE au lansat citeva linii de atac: SUA incalca suveranitatea Romaniei, sentimentul anti-american e in crestere, coalitia PSD-ALDE are sustinerea societatii civile si a corpului magistratilor. Toate trei sint fake-news. Toate trei sint insa periculoase pentru echilibrul intern al unei democratii tinere. De altfel, radicalizarea se simte tot mai acut la baza partidului. Multi primari si lideri locali PSD cred in mesajele false lansate de la centru. Fericiti ca primesc bani ieftini de la Dragnea (via PNDL), acestia sint convinsi ca exista o conspiratie globala impotriva PSD si sint gata sa iasa la o contra-manifestatie. Sper totusi ca ratiunea sa primeze, ar fi o catastrofa.
Al treilea raspuns a fost interzicerea de facto a mitingurilor din Bucuresti in decembrie. E extrem de important pentru ca reprezinta recunoasterea fricii de oameni. Primaria condusa de Gabriela Firea organizeaza in toate cele trei piete-simbol din Capitala Targuri de Craciun, ceea ce face ilegala organizarea de mitinguri. Ultimul tirg, in Piata Victoriei, dedicat copiilor, a fost organizat peste noapte. Primaria se foloseste de copii pentru a justifica acest abuz de incredere. Imi amintesc ca si ministrul Finantelor, Ionut Misa, a apelat la copiii sai (plus o lacrima reprimata cu greu) ca argument suprem pentru sustinerea modificarii Codului Fiscal. Utilizarea copiilor ca explicatii pentru decizii abuzive este o etapa noua in lupta politica interna.
In paralel cu lupta impotriva Justitiei, in PSD se contureaza tot mai puternic liniile de lupta ale razboiului intern.
Presedintele executiv, Niculae Badalau (Giurgiu), nu mai face nici un secret din opozitia fata de Liviu Dragnea. La evenimentele interne isi permite sa-l atace direct, in public ia peste picior sintagma „statul paralel”. Paul Stanescu, ministrul Dezvoltarii, e in camapanie interna prin judete ca sa cistige simpatia liderilor locali. Le spune tuturor ca la el e decizia privind fondurile din PNDL 3 (banii ieftini de la bugetul de stat pentru proiecte locale), dar si fondurile din Agricultura, gestionate de ministrul Daea pe care el il controleaza. Premierul Mihai Tudose asteapta de pe margine rezultatul luptelor intestine, refuzind sa iasa public in sustinerea lui Liviu Dragnea. Tudose nu are inca suficienta forta in partid ca sa dea atacul. Liviu Dragnea intelege perfect situatia si o pregateste pe Lia Olguta Vasilescu ca delfin in eventualitatea unui atac decisiv. De ce Vasilescu? Pentru ca experienta dosarului din campania electorala a transformat-o intr-o adepta convinsa a luptei contra Justitiei.
Nu va asteptati insa la minuni in PSD. Atacul la Liviu Dragnea nu va veni inainte de a rezolva Justitia. Sau va veni daca Liviu Dragnea va ezita ori nu va fi eficient. Pina atunci, PSD si ALDE trag pe zi ce trece Romania mai aproape de democratiile iliberale din Ungaria, Polonia si Turcia.