Consilierii si administratia locala din Uricani urmeaza sa discute despre modul in care va fi asigurat agentul termic la blocurile din oras in aceasta iarna.
Primarul Danut Buhaescu spune ca a invitat in sedinta de consiliu reprezentantii SC Goscomloc, societate aflata in subordinea primariei, care urmeaza sa ia masurile ce se impun, avind in vedere ca si in aceasta iarna caldura va fi asigurata cu vechile centrale pe carbune.
„Discutiile vor avea ca tema asigurarea combustibilului, dar vom vorbi si despre calitatea acestor servicii, pentru ca vom merge tot pe centralele vechi deja depasite si care ar trebui casate“, a precizat Danut Buhaescu, primarul orasului Uricani. Totusi, se spera ca aceasta sa fie ultima iarna in care sa mai fie pornite centralele termice vechi de zeci de ani, din cauza carora gradul de poluare in oras ajunge la cote alarmante.
Reabilitarea sistemului a fost cuprinsa in cadrul unui proiect si magistrala de gaz metan va ajunge in oras chiar in acest an. Urmeaza ca noul sistem de furnizare a agentului termic la Uricani sa se realizeze ca si in celelalte orase din Valea Jiului, prin racordarea la SE Paroseni, dupa ce centralele vor fi transformate in puncte termice.