Sansa Universitatii de a se detasa in fruntea clasamentului s-a dizolvat, pe de o parte nemeritat, tinind cont de oportunitatile irosite de alb-albastrii, insa asa-i in fotbal, ocaziile se razbuna. Acest dus rece a venit intr-un fel la momentul potrivit, pentru ca prea ne credeam invincibili, tratam totul de sus si nu era bine deloc, pentru ca uitam unde ne aflam.
Cine nu si-ar fi dorit sa numaram, la sfirsitul turului de campionat, cincisprezece victorii? De ce nu si dupa treizeci de etape, treizeci de victorii? Dar stim bine ca nu sintem singurii inscrisi in aceasta competitie si de aceea toti cei care iubesc, apara sau reprezinta culorile alb-albastre trebuie sa uite cit mai rapid esecul si sa treaca la treaba, pentru ca este destul de munca. Si acest lucru s-a vazut simbata, in partida cu Unirea Urziceni, cind elevii lui Stinga si-au aratat limitele in fata unui adversar care nu s-a rezumat doar la o defensiva forte, ca rivalele precedente, bresele gasite de Zaharia si coechipierii sai dovedindu-ne ca avem mari fluctuatii in evolutii, adica sintem, intr-un fel, imaturi in joc.
Universitatea a inceput in forta, cu un Stinga decis sa rezolve soarta partidei inca din primele minute, insa nu s-a intimplat acest lucru datorita impreciziei lui Salih, dar si a adversarului, unul foarte tenace. Cu toate acestea, jocul decurgea in favoarea alb-albastrilor, impinsi de dorinta si experienta „olandezului“, si totul parea sa capete o conotatie favorabila pina la finalul primei reprize. Nu a fost asa, deoarece omul cel mai lucid al Universitatii a fost silit, de o intindere musculara, sa paraseasca terenul de joc, cedind locul lui Daniel Orac, unul dintre artizanii primelor victorii.
Si prestatia alb-albastrilor a avut de suferit treptat, ruptura, care avea sa ne coste cele trei puncte, producindu-se in partea a doua a intilnirii, mijlocasii olteni fiind in criza de idei. Nici faza ofensiva, dar nici cea defensiva nu a mai fost facuta cum trebuie de la iesirea lui Ovidiu Stinga, pentru ca pe Fritea, Saceanu, Dananae, Velcovici si Stemat nu mai avea cine sa-i indrume si sa-i puna la treaba din teren. Datorita apatiei mijlocasilor craioveni s-a ajuns ca atacurile, uneori chiar si finalizarile Universitatii, sa poarte semnaturile fundasilor, Dorel Stoica fiind protagonistul lansarilor fara sorti de izbinda, mai ales dupa primirea golului. Au lipsit pasele inteligente ale lui Stinga, centrarile, siguranta si, nu in ultimul rind, stiinta jocului, spre deziluzia celor opt mii de fani, prezenti la meci.
Din pacate, toate acestea ne-au privat de o noua bucurie, de un moral excelent, de o speranta in plus si de „cimentarea“ pozitiei de lider, mai ales ca urma partida cu Petrolul Ploiesti si lucrurile se simplificau simtitor. Si mai dureros este ca „olandezul“ a devenit incert pentru runda urmatoare si acest fapt ne face sa ne gindim cu groaza la momentul in care Stinga nu va mai juca deloc. Cine va prelua stafeta de lider de grup, pentru ca in momentul de fata nimeni nu a dovedit ca este capabil? Aceste lucruri tulbura gindurile celor care cred in revenirea Universitatii pe prima scena, pentru ca intr-o echipa trebuie sa existe cel putin trei caractere puternice cum este cel al lui Ovidiu Stinga…
