O tânără de 18 ani, din Slatina, a scăpat miraculos cu viață după ce un alergător a văzut-o plutind pe râul Olt și s-a avântat în apele reci, salvând-o.
Un bărbat de 45 de ani, din Slatina, a fost proclamat, sâmbătă, 9 decembrie 2017, Eroul Zilei, după ce, la minus 3 grade Celsius și-a aruncat hainele pe malul râului Olt și s-a avântat să aducă la mal ceea ce, inițial, a crezut că este un cadavru. Bărbatul nu consideră, însă, că a făcut vreun act de eroism, explicând că, pur și simplu, așa a simțit în acel moment.
Dan Petre Mihai are 45 de ani și este membru al grupului de alergători Slatina Running, în fapt o comunitate de prieteni care aleargă împreună, participă la competiții, desfășoară campanii umanitare și multe alte lucruri frumoase despre care slătinenii au început să afle. Sâmbătă, în jurul orei 9.00, bărbatul își terminase partea de antrenament cu bicicleta și se pregătea pentru alergare. Ajuns în punctul în care urma să lase bicicleta în grija paznicilor de la Plaja Olt, și-a aruncat ochii pe râu, atras de țipetele pescărușilor.
„Spre pescăruși m-am uitat și am văzut cadavrul. La momentul ăla credeam că e vorba de un cadavru. Geaca mi-a atras privirea, avea o geacă de culoarea muștarului. Dacă nu avea mâinile întinse, nu-mi dădeam seama că e om, dar a avut exact poziția mortului, cu fața în jos, cu mâinile întinse, exact cum iese cadavrul omului înecat după câteva zile. M-am oprit cu bicicleta, m-am urcat pe dale și am început să strig la paznici. La un moment dat am văzut niște fete care aleargă cu noi, de la Slatina Running. Am strigat la ele, le-am spus să dea telefon la salvare. Între timp n-am mai așteptat să vină ajutoare, am lăsat bicicleta, am aruncat hainele de pe mine, telefonul, și am sărit în apă, deși, da, aveam impresia că e vorba de un cadavru. În mintea mea a fost gândul să scot cadavrul din apă. Am crezut inițial că sunt 15 metri, dar era mai mult de 15 metri de la mal. Am sărit, am ajuns lângă ea, iar când am ieșit la suprafață am simțit că nu mai am aer, era apa foarte-foarte rece, începusem să văd steluțe, mi se schimbase privirea, vocea… Și am tras-o de umăr, când am văzut că plutea părul pe deasupra, am tras-o spre mine și în momentul ăla am simțit că mă duc eu, că mă pierd de tot. Ajunsesem cam la 5 metri de mal cu ea“, a început bărbatul să povestească, la o zi după întâmplarea care l-a adus în atenția opiniei publice, deși, mărturisește, nu și-a dorit nici un moment acest lucru.
Conștient că este în pericol, bărbatul a căutat ajutor la colegele din grupul Slatina Running, pe care înainte de a se arunca în apă le rugase să sune după ajutor. „Le-am făcut semn fetelor să mă ajute. În momentul ăla am văzut că dă din picior. Am crezut că e efectul apei, am văzut din nou mișcarea, mai accentuat, exact ca o pasăre tăiată, când își dă ultima suflare. Am prins putere mai mare atunci, am zis că trebuie să trăiască! Am ieșit din apă, am prins-o de umăr și în timpul ăsta am rugat paznicul să-mi dea mâna. Am scos-o și, până au venit echipajele, cei de la SMURD și ambulanță, i-am apăsat pe stern, masaj, începuse să-i curgă apă pe colțul gurii. Atunci am început să strig la ea: «Hai, că tu trebuie să trăiești, luptă să trăiești!»(n.r. – în timpul discuției ochii i se umezesc). I-am ajutat apoi pe salvatori. Credeți-mă că nici n-am dormit bine azi-noapte! Nu m-am mai gândit că trebuie să trăiesc sau să mor. Am și eu un băiat, sunt de vârste apropiate, am înțeles că ea are 18 ani, băiatul meu are 19. I-am și spus – dacă ai făcut treaba asta pentru un băiat, cea mai mare prostie ai făcut!“, a continuat bărbatul să povestească.
În adolescență traversa Dunărea înot
Dan aleargă în cadru organizat de aproximativ cinci ani, însă spune că din copilărie i-a plăcut sportul, iar înotul în mod special. Până în octombrie, de altfel, s-a antrenat în apele râului Olt, parcurgând zilnic distanța de 6 kilometri. „Anul trecut, ultima cursă am făcut-o pe 3 decembrie, anul acesta, iată, pe 9 decembrie…“, constată sportivul, care își amintește că în adolescență traversa Dunărea înot și mergea la prietenii de pe celălalt mal, într-o localitate în care trăiau și români. „Eu le duceam casete cu Albatros. Era acea nebunie pe atunci, iar la ei am băut pentru prima dată Coca Cola la pet“, își aduce aminte salvatorul cu nostalgie. Consideră, de altfel, un mare minus faptul că sportul nu mai ocupă, astăzi, locul meritat în școală, generațiile actuale înlocuind fotbalul din curtea școlii cu „heroina digitală“ pe care o reprezintă gatget-urile.
Altă mare dezamăgire este că nu se fac cursuri de prim ajutor în școală. Personal, a învățat manevrele de resuscitare în școală, însă mărturisește că de-abia sâmbătă le-a exersat „pe viu“ și este tare bucuros că a reușit să o readucă la viață pe tânără, mai ales că în cazul ei era vorba de secunde. Deși echipajele de intervenție au venit repede, spune bărbatul, până când s-ar fi descărcat echipamentul și salvatorii ISU ar fi ajuns efectiv la fată, care plutea pe apă ca un cadavru, ar fi fost, cel mai probabil, prea târziu.
În prag de Sărbători, sportivul are și un mesaj pentru părinții fetei, pe care încă nu a avut ocazia să-i cunoască: „Păinții ei trebuie să se ocupe de ea. Poate acum apreciază mai mult viața. I-am spus că viața e așa de frumoasă și atât de scurtă, merită trăită. Apreciază orice secundă, și momentul în care te trezești să spui – Doamne, îți mulțumesc că m-am trezit! (…) Să le dea Dumnezeu sănătate, să prețuiască faptul că acel copil e în viață, să aibă grijă de el, pentru că acel copil a fost exact ca păsările care zboară pentru prima dată. Ca rândunicile – stau-stau, le dau drumul să zboare, și dintr-o dată cad. Anul trecut, prin septembrie, am scăpat o rândunică, un pui, de la înec. Am văzut-o căzută, m-am dus cu ea în mână până spre pontoane și am lăsat-o acolo. Au venit alte rândunici, au mai stat o vreme și le-am văzut, apoi, zburând toate“, a mai spus Dan Mihai Petre.
