6.7 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum va fi vremea în prima zi a anului. Previziunile METEO până la jumătatea lunii ianuarie

Cum va fi vremea în prima zi a anului. Previziunile METEO până la jumătatea lunii ianuarie

În prima zi a anului 2018 vor fi înregistrate temperaturi de primăvară, care vor ajunge până la 14 grade, conform meteorologilor din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), anunţă Mediafax.

„În ceea ce priveşte prima zi a anului, aceasta va fi identică cu cea de Crăciun, vom avea o vreme însorită în multe zone din ţară şi temperaturile vor continua să crească. Astfel, vom ajunge la o vreme deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării, adică, maxime între 6 şi 14 grade, cele mai ridicate valori urmând a fi înregistrate în partea de sud a României. Destul de cald va fi şi în Bucureşti, în jur de 12 grade”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul Mihai Timu.

Meteorologii anunţă că, până la jumătatea lunii ianuarie, temperaturile vor fi ridicate. „Aşa cum am văzut în ultimii ani, de-a lungul anotimpului, avem aceste extreme. Trebuie să ne aşteptăm şi la reversul medaliei, dar, deocamdată, din datele pe care le dispunem, până pe 10, 12 ianuarie, nu se prevede o astfel de schimbare bruscă, chiar dacă vom mai avea temporar precipitaţii. Am văzut că în ultimii ani, că după un decembrie blând, trebuie să ne aşteptăm, după mijlocul lunii ianuarie, la viscole şi ninsoare”, a mai explicat Mihai Timu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS