3.1 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSport„Școlarii“, în grafic

„Școlarii“, în grafic

Paul Răducan este mulţumit de realizările din 2017 ale grupelor de juniori de la „GP“ Craiova

Managerul general al Academiei „Gică Popescu“, Paul Răducan, a făcut bilanțul privind prima parte a campionatelor în care evoluează grupele sale de copii și juniori și „calculele“ au fost bune.
„Suntem în vacanță, ne bucurăm încă de liniște după ce în prima jumătate a campionatelor la care noi participăm în acest sezon competițional am muncit destul de mult. Din fericire acest lucru s-a și văzut. Ca obiective pentru prima parte a campionatelor, mai exact ceea ce înseamnă 2017, pot spune că le-am atins pe toate. Un lucru îmbucurător este faptul că avem mulți copii talentați care sunt în atenția antrenorilor echipelor naționale, cu care ținem legătura permanent“, a declarat Paul Răducan, pentru GdS.

„Ne-am atins obiectivele“

Conducătorul grupării de la „Hanul Doctorului“ a explicat în amănunt cum au stat lucrurile și se bucură din plin de realizările de la „republicanii“ A și B, considerând că are ce oferi fotbalului și în 2018.
„Luând-o de la juniorii mici, care zburdă pe teren de la vârstele de șase-șapte ani și până la 11-12 ani, pentru că aici vorbim despre o joacă dirijată ușor de antrenori, pot spune că avem grupe numeroase și cu copii talentați. La juniorii C, D și E ne-am atins obiectivele, ne aflăm în fruntea tuturor clasamentelor la nivel județean, și putem spera că vom atinge fazele superioare ale întrecerilor. Suntem în grafic și la juniorii B. Ne aflăm pe primul loc în Campionatul Național, la egalitate de puncte cu CSS Slatina, și cred că putem să mergem într-o fază superioară. Sunt mulțumit de o parte dintre jucători, o paletă de șase-șapte, și consider că vor avea o șansă să ajungă în fotbalul mare. Permanent facem ședințe împreună cu antrenorii și analizăm situația fiecărui junior al nostru, și suntem la curent cu progresul lor, pentru că ăsta este scopul principal. Rezultatul echipei trece în plan secund, pentru a putea să-i expunem cluburilor interesate. Urcând la juniorii A, pentru mine înseamnă efectiv o pregătire de seniori. Spun asta pentru că un tânăr de 19 ani, atunci când termină junioratul, trebuie să fie mai bun decât cel de 26-27 de ani ca să răzbească, și atunci noi suntem foarte atenți în privința instruirii. Seniorul are în plus experiența și de aceea apelează antrenorul la el, iar juniorul nostru trebuie să-și câștige locul din teren printr-un randament bun și constant. Evoluăm în Liga Elitelor la acest nivel de vârstă și avem un parcurs bun în prima jumătate a campionatului, suntem pe locul cinci și asta ne confirmă faptul că munca noastră este bine făcută. Din această grupă, noi avem dați mai mulți jucători în fotbalul de mare performanță în anii trecuți, în străinătate, la Viitorul și la Universitatea Craiova, unii debutând deja în Liga I. Noi credem că mai putem să promovăm și alți jucători din această grupă și am primit deja solicitări pentru Păduraru, Zanfir, Preda și portarul Udrea de la formații începând cu eșalonul patru și terminând cu Liga I“, a explicat Paul Răducan.

De pe 15 ianuarie se reia pregătirea

„Școlarii“ mai au câteva zile de vacanță, după care vor începe să se pună la punct cu pregătirea, astfel încât să continue ascensiunea.
„Vom relua pregătirile în jurul datei de 15 ianuarie, cu toate grupele, și după o perioadă de readaptare la efort vom trece și la acumulările fizice, la dezvolvarea calităților fizice, respectiv rezistență. Apoi ne vom axa și pe elementele tehnico-tactice și vom stabili și o serie de partide de verificare. Obiectivele academiei noastre sunt cam aceleași și vizează performanța. Pe lângă instruirea corectă, noi trebuie să-i promovăm corespunzător și pe băieții care termină junioratul sau mai au doi ani de juniorat, pentru că aici considerăm noi că este vârsta propice promovării talentelor. Nu vom spune niciodată că avem în curtea noastră un superfotbalist și să nu fie așa, pentru că noi ținem la blazonul nostru și ne respectăm partenerii“, a încheiat Paul Răducan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS