2.3 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljGabriel Tica, profesorul care pregătește olimpici în Băilești

Gabriel Tica, profesorul care pregătește olimpici în Băilești

Gabriel Tica, profesor de matematică la Băilești, spune că și anul acesta a format un grup de elevi pe care îi pregătește pentru olimpiada de matematică

În primăvara anului trecut (2017 – n.r.), un elev al său de la gimnaziu a reușit să „demoleze“ baremul Ministerului Educației la una din cerințele date la olimpiadă. Este cazul care l-a adus în prim-plan, dar nu este singurul său elev cu performanțe. Are multe promoții de elevi din Băilești care au învățat tainele matematicii și în prezent fac carieră în țară, dar și în străinătate. Acestea sunt doar câteva referințe din cariera didactică a profesorul Gabriel Tica, managerul Liceului „Mihai Viteazul“ din Băilești, care spune că activitatea la clasă i-a adus cele mai mari bucurii. Predă matematica de 21 de ani la Băilești și, deși a avut posibilitatea să se transfere la licee din Craiova, nu a vrut să părăsească orașul natal. A rămas în Băilești pentru a forma o pepinieră cu copii care să demonstreze că performanța se poate face oriunde.

Pentru dascălul Gabriel Tica, drumul spre cariera actuală a fost deschis chiar de profesorul său de la clasă. „Părinții mei au vrut să devin medic, dar profesorul de matematică Mircea Tupangiu le-a zis să mă lase să fac matematică. Și a avut dreptate. Matematica pentru mine înseamnă bucurie. Am început activitatea ca profesor în Băilești, la Școala Gimnazială Nr. 5, unde am predat un an. Apoi am venit la liceu. Predau matematica de 21 de ani la Băilești. Orice aș face, în paralel fac și matematică“.
În prezent, Gabriel Tica este director la Liceul „Mihai Viteazul“ din Băilești, dar continuă să fie și profesor la clasă. Ca dascăl, demonstrează că performanță se poate face și în școlile din județ, la o disciplină deloc ușoară, matematica. Are elevi olimpici. Cea mai recentă performanță este cea obținută de Alexandru Pascu, care în primăvara anului trecut s-a calificat la națională, după o contestație prin care demonstra Ministerului Educației că la una din probleme se putea găsi și altă soluție decât cea din barem. Nu este singurul elev al său care reușește să facă performanță. „Am avut elevi care au ajuns să facă carieră în București, dar și în Viena, și chiar la San Francisco, acolo unde a ajuns elevul Corneliu Prodescu din Poiana Mare. Este unul dintre cei mai buni elevi, care a reușit să ajungă la națională, dar și la balcaniadă. Acum lucrează la Twitter. Ținem legătura mereu, chiar o să ne vedem în luna ianuarie“, a povestit dascălul.

Este mai greu să faci performanță acolo unde sunt profesori puțini

Performanțele la matematică se obțin greu. „În Băilești nu suntem mulți profesori de matematică. De exemplu, la Liceul «Mihai Viteazul» mai este doamna profesor Daniela Beldea, care a avut-o calificată la olimpiada națională pe eleva Elisa Bănică. Este greu să faci performanță acolo unde sunt mai puțini dascăli“, a spus Gabriel Tica.
La baza performanțelor stă însă un concurs care a devenit tradiție. „Este vorba de Concursul Național «Sfera», care în 2018 ajunge la cea de a XV-a ediție, una jubiliară spunem noi, la care vom avea prezente personalități de marcă. Deja am confirmări din partea redactorului-șef de la «Gazeta Matematică», Marcel Țena, de la secretarul Societății de Științe Matematice, Mircea Trifu, dar și de la domnul Mihaly Bencze, director la Liceul Maghiar din București – premiat pentru activitatea publicistică la nivel mondial, având peste 20.000 de articole și probleme. Acest concurs este o continuare a tradiției la Băilești privind matematica. În fiecare an încercăm să creăm alți olimpici“, a explicat dascălul.
Și anul acesta se lucrează cu o nouă promoție. „Elevii noștri olimpici sunt de la gimnaziu și odată ce cresc se îndreaptă spre colegiile din Craiova. Alexandru Pascu, care în 2017 a ajuns la națională, este acum la Colegiul Național «Frații Buzești» din Craiova, la matematica-informatică. Ţin legătura cu el, ca și cu ceilalți elevi, dar continui să formez un alt grup. Deja am selectat cinci copii de clasa a V-a pe care îi pregătesc pentru olimpiadă. Selecțiile pentru olimpiadă vor începe în februarie, cu faza locală. Primii 50 de elevi calificați din toate școlile vor participa la faza județeană, care se va derula în luna martie la Craiova“, a spus Gabriel Tica.
Odată cu o nouă promoție se schimbă însă și rețeta succesului. „La fiecare patru ani se schimbă generația, dar trebuie schimbat și stilul de lucru. Cu grupa de copii pe care o am acum trebuie să lucrez altfel ca să-i fac să ajungă la performanță. Voi folosi tot materialele de bază, «Gazeta Matematică» și culegerile specifice pentru olimpiadă. Diferența este că ei sunt mai copilăroși și totul trebuie să înceapă cu o joacă prin care apoi să îi aduc pe terenul meu. În acel joc pe care îl încep, ei își folosesc inteligența pentru a găsi soluția. Trebuie apoi să îi învăț să redacteze rezultatul găsit. Ei fac parte dintr-o generație care se ferește să scrie. Încearcă să rezolve totul în minte și să dea rezultatul final. Le-am explicat însă că la matematică soluția trebuie însoțită de argumentare. Altfel, la o competiție, prin modul în care procedează ei, pierd din punctaj“, a mai spus dascălul.

A lucrat și cu olimpicii județului

Profesorul Gabriel Tica a lucrat nu numai cu elevii din Băilești, ci și cu olimpicii din Craiova și județ. „Am avut activitate și în cadrul Centrului Județean de Excelență și am avut posibilitatea să lucrez cu toți copiii buni. Și nu sunt puțini. Din cauza programului încărcat, anul acesta nu am mai continuat să predau acolo“, a spus dascălul.
Pasionat de matematică, profesorul Gabriel Tica spune că a descoperit și în comune elevi capabili de performanță. „Eu zic că elevi capabili de performanțe sunt în fiecare unitate școlară. Chiar am aflat de copii capabili de performanță care sunt în comunele învecinate și le-am adresat rugămintea să vină la Băilești. Secretul performanței este ca elevul cu o anumită inteligență, care să îi permită să facă performanță la matematică, să întâlnească profesorul cu pasiune. Există mulți copii buni. Pentru a reuși să fie cei mai buni, trebuie, însă, ca profesor, să ai răbdare să le canalizezi energia și înțelegerea astfel încât să lucreze cât mai mult. Elevul urmează profesorul și dacă ajunge să îi placă ceea ce face, de obicei, după clasa a VII-a, începe să ceară materiale ca să continue să lucreze. Munca se intensifică și după ce cunoaște gustul primei victorii“, a spus Gabriel Tica. Cei care descoperă tainele matematicii ajung apoi să urmeze specializări din domeniile automatică, politehnică și științe economice. Sunt însă și elevi care aleg medicina. Cei mai mulți nu își uită profesorul care i-a îndrumat. „Cea mai mare bucurie a mea este când ei își dau seama că am contribuit la construirea viitorului lor. Am avut surpriza plăcută ca atunci când am fost la Viena unul din foștii mei elevi să mă contacteze pentru a ne vedea“, a mai spus Gabriel Tica. Reușitele elevilor sunt și reușitele profesorului. „Am avut posibilitatea de a pleca la alte unități școlare din Craiova, dar nu am vrut să fac asta. Am rămas în Băilești pentru că și aici am oferit și am primit bucurie“, a încheiat profesorul Gabriel Tica.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS