Serviciul permise înmatricultări Gorj face din nou faţă cu greu solicitărilor venite din partea celor care fie doresc să devină conducători auto, fie solicită înmatricularea de autoturisme. Şefan Ţacu, şeful Serviciului permise auto şi înmatriculări Gorj, a declarat că în fiecare zi sunt în medie 60 de candidaţi examinaţi la proba practică şi 80 la proba teoretică. Ţacu a mai spus că un număr mare de solicitări se înregistrează şi la Compartimentul Înmatriculări auto, iar din acest motiv funcţionarii instituţiei nu şi-au programat concedii de odihnă pentru următoarele luni. Şeful Serviciului permise auto a mai spus că din luna martie o să se reducă numărul de solicitări, în special în ceea ce priveşte examinările pentru obţinerea permisului auto. Potrivit aceleiaşi surse, lunile martie, aprilie şi mai sunt mai lejere, cel puţin în ceea ce priveşte examinarea candidaţilor la proba teoretică.
E nevoie de angajaţi în plus
Ştefan Ţacu a precizat că, împreună cu conducerea Prefecturii Gorj, se fac demersuri pentru a fi transferat un funcţionar care să preia din sarcinile angajaţilor din cadrul Serviciului permise auto Gorj. Instituţia duce lipsă de personal suficient şi are nevoie să îşi completeze organigrama pentru a putea face faţă solicitărilor. „Sunt câteva compartimente unde de mulți ani ne confruntăm cu un deficit de personal. Am încercat de multă vreme să rezolvăm problema prin angajarea de personal, însă nu am reuşit. Acum facem demersuri pe lângă Instituţia Prefectului, astfel încât să putem să facem un transfer şi să avem un angajat care să vină să mai preia din sarcinile colegilor. Este un volum foarte mare de muncă şi trebuie să ne încadrăm în termenele prevăzute de lege şi să respectăm programările pe care oamenii le fac la examinări şi la înmatriculătri“, a spus Ştefan Ţacu, şeful Serviciului permise înmatriculări Gorj. Chiar şi Ştefan Ţacu participă la activitatea de examinare practică, din cauza lipsei de personal.