9 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSfântă Liturghie arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Craiova

Sfântă Liturghie arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Craiova

A devenit o tradiţie a ultimilor ani ca în Duminica după Botezul Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, să săvârşească Sfânta Liturghie la Paraclisul mitropolitan „Sfânta Treime” din Craiova. Astfel, şi în Duminica după Botezul Domnului a Anului Mântuirii 2018, care a coincis cu praznicul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Mitropolitul Olteniei a fost prezent la ctitoria familiei domnitorului Barbu Ştirbei din inima Cetăţii Băniei, unde a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Duminică, 7 ianuarie, după sărbătoarea Botezului Domnului şi în ziua de prăznuire a Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a fost prezent în mijlocul credincioşilor de la Biserica paraclis mitropolitan „Sfânta Treime” din Craiova, unde a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei euharistice, Mitropolitul Olteniei a detaliat textul evanghelic care relatează despre „Începutul propovăduirii Domnului” (Matei 4, 12-17) şi a subliniat rolul Sfântului Ioan Botezătorul de Înaintemergător al Domnului şi îndrumător al tuturor credincioşilor creştini pe calea mântuirii. În continuare IPS Părinte Irineu a menţionat rolul de îndrumător al creştinilor pe calea mântuirii pe care îl are Sfântul Ioan Botezătorul, care este cinstit în această zi. “Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul ne este povăţuitor, ne este îndrumător şi chiar înaintemergător precum a fost Domnului, deoarece el ne arată permanent calea, ne arată drumul spre Tatăl ceresc. Lucru ce este de mare folos într-o lume plină de confuzii, îndoieli, de patimi şi ispite ce ne abat de la calea cea dreaptă. Însă, ca să beneficiem, să avem folos de la un asemenea mare îndrumător, trebuie să-l ascultăm şi să-i urmăm îndemnul. Căci dacă nu ascultăm de sfinţii şi bineplăcuţii lui Dumnezeu, nu putem dobândi ceva bun în această viaţă”, a conchis IPS Irineu.

Biserica „Sfânta Treime” din Craiova a fost reclădită în secolul al XVIII-lea de principii Alexandru şi Dimitrie Ştirbei, pe temelia unei biserici mai vechi, cu ajutorul cunoscutului arhitect şi restaurator francez André Leucomte de Nouy. La lucrările de înfrumuseţare şi reconsolidare a bisericii au participat şi membrii familiei princiare Ştirbei: marea vorniceasă Ecaterina Bibescu şi mai ales fiul ei, marele logofăt şi viitorul domn al Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei. Din fondurile bisericii s-a construit în 1890 un dispensar medical pentru persoanele sărace, care a funcţionat aici până în 1939. Biserica „Sfânta Treime” – Ştirbei din Craiova s-a bucurat mulţi ani de calitatea de paraclis voievodal şi este considerată o bijuterie a arhitecturii bisericeşti din oraş şi din întreaga Oltenie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS