5.9 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFondul Proprietatea a renunţat la procesul intentat împotriva Companiei Naţionale Poşta Română

Fondul Proprietatea a renunţat la procesul intentat împotriva Companiei Naţionale Poşta Română

Fondul Proprietatea a renunţat la acţiunea în instanţă îndreptată împotriva Companiei Naţionale Poşta Română care contestase schimbarea ultimilor trei membri din Consiliul de Administraţie al companiei, numiţi conform legislaţiei privind guvernanţa corporativă.
Contestarea în instanţă din partea Fondului Proprietatea fusese depusă la Tribunalul Bucureşti, atât pe cale de ordonanţă preşedinţială, cât şi pe cale de proces civil. La data de 23 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză Poştei Române, în primă instanţă, prin respingerea ca nefondată a pretenţiilor reclamantei (Fondul Proprietatea). La data de 6 decembrie 2017, Poşta Română înregistra un alt câştig de cauză în judecarea ordananţei preşedinţiale când, un alt complet de judecată a respins, în primă înstanţă, cererile acţionarului minoritar cu privire la invalidarea Hotărârii AGA prin care sunt revocaţi din funcţie trei membri din CA-ul companiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS