6.4 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaDezbatere la Prefectura Vâlcea despre intervențiile în cazul căderilor masive de zăpadă

Dezbatere la Prefectura Vâlcea despre intervențiile în cazul căderilor masive de zăpadă

Prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, a convocat marți, la sediul Instituției Prefectului, o întâlnire de lucru pe tema apelului la numărul unic 112, din data de 03.12.2017, prin care a fost solicitată intervenția instituțiilor în vederea deszăpezirii drumului ce bloca coborârea de pe Vârful Roman, localitatea Horezu, a unui număr de 28 de turiști.
La această întâlnire au fost prezenți alături de subprefectul județului Vâlcea, Aurora Gherghina, conducerile Inspectoratelor de Poliție, Jandarmi, pentru Situații de Urgență Vâlcea și reprezentanți ai Consiliului Județean Vâlcea ce coordonează activitatea Serviciului Salvamont Vâlcea.
În cadrul întâlnirii au fost dezbătute aspectele legate de intervenția în caz de salvare, la căderi masive de zăpadă, precum și modul de intervenție al instituțiilor menționate.
În urma dezbaterilor, s-a dispus de către prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, să fie analizate și luate măsuri în Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, în acele localități unde există drumuri în administrarea altor entități, astfel, fiecare administrație locală, va analiza în raza de competență, modul de intervenție în cazul căderilor masive de zăpadă și dispune măsuri, astfel încât viața și integritatea cetățenilor să nu fie puse în pericol.
Totodată, prefectul județului Vâlcea, a solicitat respectarea procedurii de intervenție, în sensul comunicării către mass-media, a rezultatului acțiunilor, doar de către persoanele îndrituite de respectiva procedură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS