Zermatt, una din staţiunile de schi cele mai reputate din Elveţia, a rămas izolată în urma recentelor căderi masive de zăpadă, informează agenţia AFP citată de Agerpres.
Există în prezent „aproximativ 13.000 de turişti la Zermatt”, situată în cantonul Valais (sud-vest), a declarat pentru AFP Janine Imesch, o responsabilă a staţiunii. „Plecările şi venirile nu sunt posibile deocamdată” şi există riscul „unor întreruperi de curent”, se arată pe site-ul celebrei staţiuni.
Drumul cantonal pentru a ajunge în staţiune este închis de luni de la orele 09:00. „Iar trenul a fost oprit de ieri seară de la orele 17:30”, a precizat doamna Imesch.
Staţiunea dispune în total de 13.400 locuri de cazare, dintre care 7.200 în hoteluri şi 6.200 în apartamente. Populaţia locală numără aproximativ 5.500 de persoane.
Un zbor de recunoaştere este prevăzut deasupra regiunii, menit să stabilească ce se va face în continuare.
Alunecările de noroi, căderile de pietre şi riscul de avalanşe au determinat închiderea staţiunii şi a mai multor drumuri de acces în cantonul Valais, potrivit mass-media elveţiene.
Pentru această regiune, gradul de risc este de 5, cel mai ridicat, potrivit poliţiei, care a precizat că începând de marţi seară situaţia ar trebui să evolueze favorabil cu încetarea ninsorilor.
Rămâne totuşi riscul alunecărilor de teren sau de zăpadă, notează autorităţile.
13.000 de turişti blocaţi în staţiunea alpină Zermatt în urma ninsorilor abundente
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei