2.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPrimul proiect de 61.000 de dolari cistigat de locatari

Primul proiect de 61.000 de dolari cistigat de locatari

Locatarii a doua blocuri din orasul Petrila sint beneficiarii unui proiect prin care au primit fonduri nerambursabile pentru refacerea acoperisului in sarpanta. Locatarii din cele 78 de apartamente sustin ca sint primii beneficiari ai unei astfel de investitii pe banii BIRD, iar mindria lor e cu atit mai mare cu cit totul a fost conceput de ei. Oamenii vor sustine chiar si licitatia pentru firma care va face lucrarile, iar autoritatile locale le promit acum sprijin in situatia in care nu le vor ajunge banii. „Banii de la Fondul Român de Dezvoltare Sociala (FRDS) ii avem deja, sub forma unei prime transe, in banca, si la sfirsitul saptaminii organizam licitatia pentru firma constructoare, iar acoperisurile la blocuri le vom finaliza, pina cel tirziu la 1 ianuarie, numai vremea sa tina cu noi“, a spus Sabin Codarcea, locatar in blocul 55.


Cele doua blocuri care vor avea in curind acoperisuri noi se afla in centrul orasului Petrila, pe strada Republicii si au ajuns intr-un stadiu avansat de degradare in urma infiltratiilor.


Suma totala care le va fi alocata celor din Petrila este de 61.000 de dolari, iar banii sint nerambursabili, locatarii urmind sa mai puna pentru fiecare apartament aproximativ trei milioane de lei vechi. „De lucrarile pe care le vom face vor beneficia toti cei care stau la ultimul etaj si consideram ca este o mare realizare, pentru ca se vede clar cit de mult s-au degradat blocurile. Noi am facut toate actele si proiectul si ne-am ajutat unii pe altii. Avem licitatia in 22 octombrie si deja sint inscrise 11 firme, care trebuie sa indeplineasca toate conditiile impuse de FRDS“, a mai spus Sabin Codarcea.


Blocuri degradate nu sint numai in orasul Petrila, ci in toata Valea Jiului, dar oamenii din Petrila sint primii care au reusit sa aduca bani pentru a le repara. Reprezentantii Primariei Petrila spun ca, daca va fi nevoie, vor sustine diferentele de bani cu fonduri de la bugetul local, pentru ca au in plan realizarea altor trei proiecte de acest fel. „Cei din primarie au realizat 13 proiecte, iar cinci dintre ele au fost deja aprobate. Vom mai renova un drum, vom introduce canalizarea pe altul, sau apa potabila in satul Rascoala, iar in ceea ce ii priveste pe locatarii care isi refac acoperisul, sintem pregatiti sa-i sustinem financiar daca va fi nevoie, de la bugetul local“, a declarat Dumitru Rascolean, viceprimarul orasului Petrila.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS