2.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriRabdare... de miliarde de lei!

Rabdare… de miliarde de lei!

• Dupa 14 ani de asteptare, 56 de familii s-ar putea muta la anul in casa noua • „Cistigate“ vor fi si sase firme care detin spatiile comerciale de la parterul si mezaninul blocului


Actualii proprietari ai blocului 21A, aflat la intersectia bulevardelor Calea Bucuresti si Carol, pot spune ca au ridicat rabdarea la rang de virtute. In plina criza a locuintelor, 56 de familii vor locui de la anul intr-un imobil nou, situat in buricul Craiovei, ale carui apartamente cu suprafete de aproape 100 de metri patrati fiecare vor fi dotate cu geam termopan si toate utilitatile necesare. Cel putin asa spun autoritatile locale. Pretul? Aproape jumatate din cel vehiculat pe piata imobiliara, adica in jur de 1,5 miliarde de lei. Pentru a se bucura de traiul intr-unul din apartamentele celebrului bloc 21A de pe Calea Bucuresti, proprietarii au avut de asteptat 14 ani si nu sint siguri ca se vor muta la anul in casa noua. Singurul avantaj, deloc de neglijat, este pretul. Desi din momentul semnarii contractului si pina la receptia imobilului unii dintre proprietari si-au vazut deja copiii sau nepotii crescind, asteptarea pare sa fi meritat. Cele 1,5 miliarde de lei pot fi platite in 15 ani, la care se adauga o dobinda simbolica de 5% pe an. In plus, daca vor dori sa-si vinda apartamentele ar putea obtine aproape dublul sumei investite.


La anul, 56 de proprietari s-ar putea muta in casa noua


Blocul 21A apartine in prezent Consiliului Judetean Dolj, care se chinuie de la an la an sa faca rost de bani pentru finalizarea constructiei. Impartit in doua scari a cite 28 de apartamente, la turnul din intersectia de la Universitatea lucrarile au inceput in 1991, iar autoritatile judetene spera ca la anul vor semna notele de receptie cu proprietarii. „Blocul este terminat in proportie de 80%. Anul acesta, din 15 miliarde de lei cite ne fusesera repartizate de Ministerul Constructiilor, noua miliarde ne-au fost luate pentru reparatiile la podurile afectate de inundatii“, a declarat Gheorghe Voicu, directorul sectorului Servicii Publice din cadrul Consiliului Judetean Dolj. Contractele preliminare cu proprietarii au fost semnate in 1991, fiecare dintre acestia platind un avans de un milion de lei, suma calculata la nivelul preturilor de acum14 ani. In timp, milionul a fost „mincat“ de inflatie, iar pretul apartamentelor din 21A a crescut constant, ajungind in prezent la aproximativ 40.000 de euro, cu mult sub media celor situate in zona centrala. La aceasta se adauga dobinda preferentiala de numai 5%, reprezentind o treime din costurile obtinerii unui credit ipotecar de la o banca comerciala.


Profit de 3.400%!


Nici comerciantii de la parterul blocului nu se pot plinge ca rabdarea nu le-a adus cistig de cauza. Nu mai putin de sase societati avind diferite obiecte de activitate s-au ales cu spatii comerciale de sute de metri patrati de pe urma carora au inceput deja sa scoata profit. Afacerea prin care patronii respectivelor firme s-au ales cu sedii in buricul orasului a fost perfectata in urma cu 12 ani, cind autoritatile judetene au scos la licitatie cei aproape 1.500 de metri patrati de la parterul si mezaninul blocului 21A. Daca la data respectiva pretul la care a fost cumparat metrul patrat a variat intre 363.000 si 544.000 de lei,in prezent, din cauza lipsei spatiilor comerciale si a dezvoltarii treptate a mediului economic din Craiova, costul pe metru patrat se invirte in jurul cifrei de 500 de euro, adica aproximativ 19 milioane de lei. Cu alte cuvinte, daca miine si-ar vinde spatiile pe care le detin, patronii celor sase societati ar obtine de 34 de ori suma investita initial, profit pe care numai investitiile imobiliare il mai pot aduce la ora actuala.


Sase firme – stapine pe spatiile comerciale de la blocul 21A


Printre cele sase societati care s-au trezit stapine peste o mina de aur este SC Solexim SRL, avindu-i ca actionari cu cite 50% din capitalul social pe Floarea Mondea si Paula Sabaila. Cele doua patroane sint nimeni altele decit sotia directorului general al Electroputere, Cornel Mondea, respectiv a directorului de marketing din aceeasi societate, Petru Sabaila. Desi anul trecut a avut statut de microintreprindere si un singur angajat, Solexim a realizat o cifra de afaceri din comertul cu ridicata al produselor farmaceutice de peste trei miliarde de lei. Alta firma beneficiara a cresterii preturilor pe piata imobiliara este SC Regensburg SRL, al carei principal obiect de activitate este comertul cu amanuntul in magazine nespecializate, domeniu din care a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de peste un milion de dolari. Ceva mai slab la capitolul venituri sta o alta microintreprindere, SC Mobido Comimpex SRL, care a strins in 2003 venituri de doar 1,6 miliarde de lei. Alte doua societati, SC Modex 2, detinuta integral de Damian Butarita, si Vlad Briana, transformata ulterior in Dorvalex, figureaza pe lista celor care detin spatii in blocul 21A. Cea mai cunoscuta dintre ele este insa Pan Group SA, principalul furnizor de produse fainoase din Dolj, care completeaza cercul beneficiarilor de spatii comerciale obtinute in urma licitatiei din 1993. Indiferent daca se vor hotari sa vinda sau sa pastreze imobilele dobindite, proprietarii se pot considera norocosi, deoarece, printr-un joc al destinului, rabdarea de care au dat dovada isi arata acum roadele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU