Trei bărbaţi au murit, iar altul este grav rănit, în urma unui accident produs în această dimineaţă în judeţul Mureş, la ieşire din Sighişoara către Braşov. Potrivit Mediafax, şoferul unui autoturism a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit violent de un TIR.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, maior Cristian Virag, a declarat că în urma accidentului trei bărbaţi, cu vârste între 30 şi 40 de ani, au murit, iar altul este grav rănit. „Persoana rănită era încarcerată şi s-a intervenit pentru scoaterea ei din maşină”, a menţionat Virag.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, accidentul s-a produs după ce şoferul autoturismului a ajuns pe contrasens, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, şi a intrat în TIR-ul care venea din sens opus. Circulaţia a fost blocată pe un sens. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul.