Peste 20 de reprezentanti ai mediului de afaceri craiovean s-au intilnit ieri cu reprezentantii administratiei locale, pentru a identifica problemele care frineaza dezvoltarea firmelor din oras.
Dupa doua ore de discutii, timp in care au fost abordate citeva aspecte arzatoare, participantii au ajuns la concluzia ca nu se cunosc suficient de bine si ca se impun intilniri lunare intre ei si reprezentantii primariei.
Una dintre problemele cele mai delicate ale mediului de afaceri craiovean este de departe forta de munca. Craiovenii necalificati nu par dornici sa invete meserie, iar cei calificati vor in somaj. Oamenii de afaceri craioveni nu pot tine pasul cu marile companii nationale care le sufla lucrarile de sub nas. „Muncitorii calificati (dulgheri, zidari etc.) se formeaza in timp, nu ca faiantarii. Nu avem prea multi oameni specializati pe segmente mici. Cind am vrut sa-i angajam, din cei 12 elevi vizati, din 20-30 veniti in practica, abia am reusit sa convingem trei sa ramina. Restul au preferat sa intre in somaj“, a afirmat Marian Petcu, directorul unei firme de constructii din Craiova. Potrivit declaratiei lui Petcu, desi firma pe care o conduce este una din cele mai mari din oras, aceasta nu a facut fata nici vitezei de lucru ce se impunea pentru construirea complexului Selgros, si nici calitatii la care se lucra. In plus, cind a cerut ajutor altor firme craiovene, acestea nu au fost interesate de o colaborare.
Specialistii IT cauta Timisoara
Absolventii calificati, daca nu intra in somaj, pleaca in cautarea „paradisului salarial“ din Timisoara sau Bucuresti. Potrivit declaratiei lui Eugen Iliescu, reprezentantul unei societati din domeniul tehnologiei informationale, volumul de investitii din Craiova este de aproximativ 1%, infim fata de cel din Bucuresti, care este de 75% sau Timisoara – unde se inregistreaza 12%. Pe plan local, specialisti in domeniul IT s-ar gasi. Mediul academic craiovean este furnizorul principal de resurse umane in acest domeniu, insa multi specialisti migreaza spre orasele sus-mentionate. Primarul Antonie Solomon a declarat ca, din acest punct de vedere, daca nu sintem atenti, vom avea un oras imbatrinit.
O alta problema dezbatuta la intilnire este aceea a consolidarii mediului local de afaceri si perspectiva unui mediu de afaceri asemanator cu cel din Vest. Gabriel Vladut, reprezentant al Asociatiei Române de Industrie Electronica si Software, a declarat ca la sfirsitul lunii noiembrie, in Craiova, se va deschide primul incubator de afaceri cu investitii private din Euroregiunea Danubiu 21, care include si regiuni din Bulgaria si Serbia.
La finalul intilnirii, grupul oamenilor de afaceri si reprezentantii administratiei locale au cazut de acord ca se impun intilniri lunare, pentru o mai buna comunicare intre parteneri. Administratia a promis chiar ca va aduce la aceste intilniri citiva dintre parlamentarii judetului, care au putere de decizie la nivel central si sint ei insisi oameni de afaceri.
Asociatie de afaceri, „decedata“ dupa un an
In 2004, fosta putere a luat initiativa de constituire, la nivelul judetului Dolj, a unei asociatii a oamenilor de afaceri. Atunci, presedinte al acestei structuri a fost ales Cornel Mondea, fost prefect al judetului, acum director general la SC ELECTROPUTERE SA Craiova. Cu toate ca a fost lansata pompos, asociatia nu a dat roadele scontate. Chiar presedintele acestei asociatii, la doar un an de la infiintare, recunoaste ca nu mai detine aceasta functie decit pe hirtie, deoarece asociatia nu a avut niciodata vreo actiune notabila. „Cred ca in hirtii mai sint presedinte, dar nu am mai avut nici o actiune de ceva timp. Asociatia s-a infiintat in iulie sau august 2004. Erau peste 25 de oameni de afaceri la infiintare. Ne-am intilnit de citeva ori, dar de la 1 ianuarie 2005 nu am mai facut nimic. Oamenii de afaceri s-au constituit pe asociatii profesionale si nu au mai venit la noi“, a precizat Cornel Mondea. Acesta spune ca a primit invitatia de a fi prezent la intilnirea de ieri, organizata de Camera de Comert si Industrie Oltenia (CCIO), dar ca a fost atit de ocupat incit nu a putut participa.