Angajații de la Ford, reprezentați de sindicaliști, au bătut palma cu conducerea fabricii și au semnat CCM. După tensiunile de pe final de an, acum sindicatul a acceptat măririle salariale propuse atunci. În luna decembrie a anului trecut, angajații de la Ford au fost întrebați dacă doresc declanșarea grevei de avertisment. 35% dintre angajați semnaseră pentru declanșarea grevei, 39% au fost împotrivă, iar restul s-au abținut.
Situația de la Ford Craiova s-a detensionat. Sindicatul reprezentativ din cadrul Ford și conducerea fabricii au semnat, miercuri, Contractul Colectiv de Muncă (CCM), cu două săptămâni înainte ca cel vechi să mai poată produce efecte, de drept. Joi, noul CCM semnat de părți, valabil pe doi ani, a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj, aspect confirmat de reprezentanții instituției. Din momentul în care ITM și-a dat ok-ul pentru respectivul document, noul CCM începe să producă efecte. Reamintim că recent, sindicaliștii de la Ford au declanșat conflictul de muncă după expirarea vechiului contract colectiv de muncă, ale cărui efecte s-ar fi produs până la sfârșitul lunii februarie.
Din primele informații obținute de GdS, noul CCM ar conține aproximativ aceleași prevederi agreate cu conducerea unității înainte de protestul spontan, care a avut loc în uzină în luna decembrie a anului trecut, când sute de muncitori au întrerupt lucrul și au ieșit în curtea fabricii, protestând față de măririle salariale propuse atunci de Ford și acceptate de șefii de sindicat aleși de angajații companiei.
La vremea respectivă, lidera de sindicat aleasă prin vot cu două luni în urmă a fost suspendată din funcție pe 30 de zile, pentru a fi reconfirmată în funcție în luna ianuarie a acestui an.
Noul CCM prevede ca pentru operatorii de bandă salariile să crească anul acesta cu 300 de lei brut – aspecte deja înregistrate în 2017 prin actele adiționale la contractele individuale de muncă – iar pentru restul angajaților, aceeași creștere salarială de 300 de lei brut este prevăzută să fie aplicată din această vară. Din cauza legislației fiscale care prevede transferul de contribuții de la angajator la angajat, această creștere a salariului brut înseamnă destul de puțin pentru angajați sub forma salariului net. Contractul colectiv are valabilitate pe doi ani de la data înregistrării lui la ITM Dolj, 2018 și 2019, iar pentru 2019 ar mai fi prevăzute unele majorări salariale pentru unii dintre salariații uzinei.
Nu va fi declanșată greva de avertisment
După protestele din decembrie, angajații de la Ford au cerut asistență de la Blocul Național Sindical, confederație la care Sindicatul Ford Automobile Craiova este afiliat. Astfel că angajații producătorului auto au cerut salarii mai mari de la conducerea Ford, amenințând că, în caz contrar, vor intra mai întâi în grevă de avertisment, apoi în grevă generală dacă nu li se acceptă doleanțele. S-a declanșat conflictul de muncă în fabrică, aspect anunțat de sindicatul reprezentativ, doar că era posibil ca acel conflict să devină activ abia după 28 februarie, dată la care ar fi încetat aplicabilitatea vechiului CCM. Sindicatul a trecut la strângerea de semnături prin fabrică pentru declanșarea grevei de avertisment. În cursul zilei de joi, Sindicatul Ford Automobila Craiova a transmis angajaților uzinei Buletinul informativ nr. 359 prin care salariații sunt informați despre rezultatul votului, despre grevă și despre decizia Adunării generale a membrilor de sindicat de a semna CCM în forma agreată cu reprezentanții Ford. Conform informării sindicatului, din cei 4.024 de membri de sindicat, 1.574 de persoane, reprezentând 39,11% din totalul membrilor, au fost de acord cu semnarea CCM, în timp ce 1.418 persoane, adică 35,24% din total, au semnat pentru declanșarea grevei de avertisment. Restul de 1.032 de angajați de la Ford (25,65%) s-au abținut de la vot. Se observă că scorul a fost destul de strâns între cei care au dorit declanșarea grevei și cei care s-au opus. Pentru a fi validată declanșarea grevei de avertisment era nevoie ca jumătate plus unul din totalul membrilor de sindicat să fi fost de acord cu declanșarea formelor de protest în uzină.
Unii dintre angajați, în special dintre cei nou-veniți în uzina Ford, se plâng de salariile mici ale operatorilor de pe bandă, dar și de modul în care a fost organizat votul pentru declanșarea grevei. „Printre cei care figurează că s-au abținut de la vot sunt și persoane aflate în concediu de odihnă sau medical. Votul nu a fost anonim, ci s-a votat pe tabel nominal, iar mulți au fost de acord cu semnarea CCM de teamă să nu fie dați afară. Mulți dintre ei sunt dintre cei mai bătrâni, care cu greu își mai găsesc un loc de muncă în altă parte și alții aflați în prag de pensionare“, a spus unul dintre angajații de la Ford, contactați de GdS. Se pare că aceia care au fost de acord cu declanșarea grevei sunt în special din rândul tinerilor, mai ales dintre cei care au fost angajați anul trecut și lucrează pe linia de producție. Ei au printre cele mai mici salarii din unitate.
GdS a contactat-o telefonic pe lidera de sindicat de la Ford, Maria Manea, însă aceasta nu a dorit să facă nicio declarație legată de semnarea CCM.
La Ford se produce intens
Producătorul auto a angajat anul trecut circa 1.700 de persoane, în special pentru producția noii versiuni a Ford EcoSport. Inițial, cadența zilnică de mașini a fost scăzută, însă pe finalul anului s-a ajuns ca la fiecare 87 de secunde să iasă câte un autovehicul de pe linia de producție. În această perioadă, la Ford Craiova se lucrează în două schimburi. Potrivit surselor noastre din fabrică, în prezent se produc la Craiova 600 de vehicule Ford EcoSport pe zi. În lipsa unei autostrăzi care să lege mai rapid Craiova de alte orașe, cea mai mare parte a vehiculelor care ies pe poarta uzinei sunt transportate pe calea ferată până la Constanța, iar de acolo, pe vapor, până în partea de Vest a Europei.
O estimare simplă arată că, dacă pe zi se fabrică 600 de autovehicule EcoSport la Craiova, producția pe o lună este de circa 13.200 de unități.