6.7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieMasa caldă pentru elevi s-a răcit

Masa caldă pentru elevi s-a răcit

Guvernul a alocat banii pentru programul
„Masă Caldă“ în școli, dar nu a dat și normele
metodologice pentru a se putea aplica

Programul „Masă caldă“ pentru elevi nu poate fi pus în aplicare. Deși de la guvern s-au alocat banii primăriilor, acestea nu pot face licitații pentru că nu au apărut normele metodologice. Acest program a fost lansat anul școlar anterior și, din același motiv, elevii din Dolj au beneficiat doar o lună de zile.

În Dolj, de programul „Masă caldă“ ar trebui să beneficieze elevii de la Liceul „Adrian Păunescu“ din Bârca. Unitatea școlară a fost aleasă și pentru a doua rundă a programului-pilot, care are ca obiectiv înlocuirea Programelor „Laptele și cornul“ și „Fructe în școli“. Banii s-au alocat spre sfârșitul lunii decembrie, însă elevii nu pot beneficia de acest program pentru că nu au fost publicate normele metodologice ca să se poată face licitația. „Avem 280.000 de lei bani alocați de aproape două luni, dar nu putem să facem licitație pentru că nu sunt norme. Deocamdată, acestea sunt în fază de proiect. Odată ce vom primi normele, vom încerca să dăm contractul prin cumpărare directă, pentru că prin licitație, dacă apar contestații, este posibil ca acest program să nu mai fie pus în aplicare. Vom apela la licitație dacă suma pe care o vom avea de licitat depășește pragul prin care se poate da contractul prin încredințare directă. Oricum, nu a mai rămas mult timp. Dacă se publică normele metodologice luna aceasta mai avem la dispoziție patru luni în care să dăm masa pentru elevi. În anul școlar anterior am reușit să le dăm în luna mai masa caldă și cele câteva zile cât au rămas din iunie. Am avut aceleași probleme, lipsa normelor metodologice. Banii care au rămas în cont s-au dus înapoi la bugetul de stat“, a precizat Cristinel Urtilă, primarul comunei Bârca.

Peste 500 de elevi așteaptă acest program

La Bârca, în anul școlar anterior au beneficiat de acest program 503 elevi, dintre care 68 la învățământul preșcolar, 188 la învățământul primar, 133 la gimnaziu și 114 la învățământul liceal. Potrivit managerului, la Liceul din Bârca vin și copii din alte comune, precum Giurgița, Cerăt, Goicea, Măceșu de Sus, Măceșu de Jos, Cârna și Bistreț. „Anul trecut, acest program a fost pus în practică în perioada 2 mai – 16 iunie. Deocamdată, pentru anul acesta nu se poate pune în aplicare. Așteptăm să se publice normele ca să se treacă la achiziții. Programul este foarte bun, în sensul că elevii aveau masa asigurată la școală și nu mai erau în situația de a cumpăra diverse produse de la magazin, prin diverse persoane, pentru că ei nu aveau voie să părăsească incinta școlii. Se dădeau sandviciuri cu carne de pui, dar și cu carne de porc. Sandviciurile se aduceau de două ori pe zi. Pentru cei care erau în tura a doua se aduceau la ora 15.00“, a precizat Dumitru Petre, directorul Liceului „Adrian Păunescu“ Bârca.
Alegerea unităților șco-lare a fost realizată astfel încât fiecare județ să aibă cel puțin o unitate de învățământ inclusă în proiect și, totodată, să fie reprezentative din punct de vedere al problemei semnalate, adică medii geografice izolate sau greu accesibile, medii sociale defavorizate, medii economice cu grad ridicat de pauperitate. Masa caldă este în cuantum de șapte lei pe zi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS