Cazul Vintu

Opinia publica, politicienii, mass-media din Romania au abandonat toate subiectele importante si se concentreaza pe ceea ce se numeste „cazul Vintu“. Introducerea euro, o transformare istorica fundamentala pentru destinul Romaniei, eliminarea vizelor pentru cetatenii romani, continuarea negocierilor pentru aderarea la NATO si Uniunea Europeana, perspectivele negre ale crizei economice in Europa si in Romania, nivelul salariilor, nivelul taxelor si alte zeci de subiecte importante pentru viata de zi cu zi sint abandonate. Un domn, Sorin Ovidiu Vintu, de meserie necunoscuta si de ocupatie speculator financiar, ocupa pagina intii a ziarelor, orele de maxima audienta la televiziuni, buletinele de stiri la radio. Daca ar fi fost politician guvernamental, am fi vorbit astazi despre manipularea mass-media si orientarea puterii catre scopuri dictatoriale. Daca ar fi fost artist, am fi vorbit astazi despre o enorma actiune de PR. Daca ar fi fost o marca de bere, ne-am fi intrebat cit costa campania de publicitate si am fi cumparat o sticla macar din curiozitate. Dar domnul Vintu nu este decit un om. Un om care a speculat toate erorile, inconsecventele si slabiciunile sistemului democratic pentru a-si insusi ceea ce nu este al lui. Un om care a analizat partile slabe ale sistemului de reglementari din Romania, greselile de conceptie a institutiilor democratice si le-a folosit in interes personal. Nu stiu cit din ceea ce a facut este legal sau nu. Nu stiu daca intentionat sau nu, Sorin Ovidiu Vintu a calcat legile statului sau le-a evitat doar. Dar din presa zilelor de astazi si a vremurilor trecute se poate vedea ce a folosit Sorin Ovidiu Vintu in interes personal.

Prima mare actiune a d-lui SOV a fost cumpararea primelor cupoane de privatizare, cele numite Severin. Aceste cupoane au avut o valoare nominala de 25 de mii de puncte, valoare asimilata imediat cu 25 de mii de lei, intr-o vreme in care salariul mediu era pe undeva la 10 mii de lei pe luna. Cupoanele Severin au fost emise pe baza unei legi de cinci pagini, scrise de o firma straina de consultanta, cele cinci pagini costind statul roman cam 200.000 de dolari fiecare. A fost si atunci un scandal, stins repede, caci lumea avea alta treaba decit sa se intrebe de ce Guvernul Romaniei plateste o firma privata cu aproape un milion de dolari, pentru a scrie o lege. Cupoanele Severin erau netransferabile, respectiv nu puteau fi vindute sau cumparate. Expertii le-au spus guvernantilor de atunci ca orice hirtie de valoare trebuie sa aiba un pret, adica sa fie comercializabila pe piata, dar expertii au vorbit in pustiu. Politicieni mediocri, umflati de propria prezenta la televiziune, n-au ascultat pe nimeni. Domnul Vintu a vazut imediat potentialul de a cumpara la preturi mici averi mari si a inceput sa acumuleze cupoane Severin. Domnul SOV are gura mare, asa ca urmatorul prim-ministru, dl Nicolae Vacaroiu, a fost informat de SRI ca SOV si alti mari magnati ai zilei (intre care unul amestecat astazi in afaceri onorabile cu petrol) au acumulat un numar impresionant de cupoane. Precaut, dl Nicolae Vacaroiu a emis un al doilea rind de cupoane, celebrele cupoane de un milion de lei, si a creat simultan piata de capital, pe care actiunile obtinute in urma depunerii cupoanelor puteau fi comercializate. Vintu si altii ca el au luat-o de la capat. Au cumparat din nou cantitati impresionante de certificate de actionar, la preturi mici, iar cind Bursa Bucuresti si RASDAQ s-au deschis au inceput sa le comercializeze. Dar in august 1997, actiunile disponibile la preturi mici au cam disparut. Publicul incepuse sa inteleaga ce reprezentau aceste certificate de actionar si nu mai era dispus sa le vinda pe o tuica. Domnul Vintu a atribuit scaderea debitului de actiuni ieftine implicarii malefice a SRI, a inceput sa angajeze fosti ofiteri, pensionari sau disponibilizati, si si-a mutat interesul catre fondurile de investitii. Prin fostii ofiteri a ajuns la ofiterii activi. Iar prin ofiterii activi a ajuns la politicieni. Domnul Vintu a abandonat partial piata de capital si a creat FNI. Cind FNI nu mai dadea randamentul pe care dinsul il dorea, l-a vindut fictiv si a introdus CEC-ul si alte institutii ale statului care puteau face depozite mari la FNI. CEC-ul insa nu putea fi cumparator de actiuni ale unei companii private necotate pe piata decit cu aprobarea Ministerului Finantelor (care a fost data in iunie 1999 de catre celebrul contabil de vinalcool, Decebal Traian Remes) si de catre Consiliul de Administratie al CEC, Consiliu din care faceau parte tot felul de politruci cu gindul la buzunarul propriu. Banii veneau din nou, asa ca domnul Vintu a inceput sa sponsorizeze partide, candidati la presedintie, fundatii, sa cumpere ziare si reviste, sa proiecteze statii de televiziune, sa creeze banci. Cu alte cuvinte, domnul Vintu a devenit o vedeta. Pe banii oamenilor si pe banii publici, primiti de statul roman de la salariati si patroni care abia rasufla sub povara celor mai mari taxe pe salarii din Europa.

Iar in jurul dinsului au inceput sa se stringa corbii si hienele. Politicieni ratati si ambitiosi, ziaristi de mina a treia dati afara pentru incompetenta si coruptie, finantisti plafonati, experti in televiziune maturati de la posturile unde lucrasera, securisti incapabili, experti in de toate si te miri ce. Unde e furt, vin si hotii. Hotii au furat din averea domnului Vintu. Iar ce vedem acum este doar un jalnic spectacol al hotilor de pagubasi.

Avem o lectie de tras din aceasta istorie. Avem multe de facut in reformarea administratiei publice din Romania. Nu este o simpla campanie anticoruptie. Este pur si simplu prima mare proba de maturitate democratica. Daca transformam ce este de transformat in administratia publica, de dl Vintu nu ne vom mai aminti peste cinci ani. Daca nu, dinsul va fi mereu pe ecranele televizoarelor. Ca sa ne atraga atentia ca nu sintem capabili sa inchidem robinetele incompetentei si confuziei din administratia publica.