7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAlte 150 de băncuțe pentru „odihna și recreerea“ craiovenilor

Alte 150 de băncuțe pentru „odihna și recreerea“ craiovenilor

Primăria Craiova a demarat, zilele trecute, procedura de achiziție publică pentru cumpărarea a 150 de bănci de agrement cu spătar și cotiere, destinate pentru „odihna și recreerea cetățenilor“, așa cum se precizează în caietul de sarcini întocmit de municipalitate. Băncile ar trebui să asigure și „o notă aparte în arhitectura urbanistică locală dominată de blocuri sau construcții din beton“, potrivit aceluiași document. Contractul a fost estimat la valoarea de 245.000 de lei (1.630 de lei bucata), în această sumă fiind inclus și transportul băncilor până la sediul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL), cea care le va lua în primire. Termenul limită de primire a ofertelor este 18 aprilie, iar data limită de evaluare a lor, 16 iulie.
Primăria vine și cu detalii privind modul cum ar trebui să arate băncile: doi metri lungime, 70 de centimetri lățime și 15 elemente din lemn pe toată lungimea, îmbinate cu șuruburi de componentele metalice de la capăt. Lemnul trebuie să fie de esență tare (stejar, cireș, fag etc.) și tratat cu trei straturi de protecție împotriva insectelor, umidității și razelor ultraviolete, iar elementele de prindere de partea metalică trebuie să fie de inox. „Ofertantul trebuie să facă dovada că materialul lemnos folosit este tratat și uscat, în așa fel încât să respecte standardele de prelucrare, precum și termenul de garanție a componentelor din material lemnos (…) Banca va asigura rigiditate la deformare, iar fixarea la sol se va face astfel încât să asigure protecție maximă la vandalism, inclusiv la elementele metalice casante“, se mai specifică în caietul de sarcini.
Firma câștigătoare va avea un termen de maximum 60 de zile de la data semnării contractului să facă livrarea către RAADPFL, băncile urmând să aibă o garanție de doi ani. Primăria Craiova a mai achiziționat şi în trecut astfel de bănci de agrement cu spătar și cotiere. În iunie 2016, folosind o procedură simplificată de data asta, municipalitatea a achiziționat tot 150 de băncuțe, pentru care plătea singurului ofertant participant la licitație suma de 216.750 de lei (fără TVA), adică 257.932 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS