Privatizarea iminenta a complexelor Turceni, Rovinari si Craiova anunta o reorganizare a mineritului si sistemului termoenergetic din Oltenia. Pina vom afla pentru ce opteaza guvernantii, sa analizam care sint variantele luate in calcul.
Soarta a zeci de mii de salariati din mineritul si sectorul energetic din Oltenia depinde de ce vor visa guvernantii in aceste zile. Numai ca nu viseaza toti la fel, pedistii vor ceva, conservatorii altceva, iar liberalii nu prea stiu ce vor. Asa cum par a decurge lucrurile acum, decizia va fi luata in functie de cine e mai smecher sau care bate mai tare cu pumnul in masa pentru a-si promova propriile interese, fiind mai putin importante parerile specialistilor sau ale consultantilor straini.
Ionel Mantog, secretar de stat in Ministerul Economiei si Comertului, care raspunde de complexurile energetice si de mineritul din Oltenia, a prezentat ieri variantele luate in discutie, dar a evitat sa spuna pe care dintre acestea o sustine.
Una din variante este de a ramine actuala formula si de a se trece cit mai rapid la privatizarea celor trei complexuri energetice de mici dimensiuni si a Societatii Nationale a Lignitului Oltenia de care depinde fiecare dintre acestea. Daca pentru Turceni si Rovinari sint sanse mari sa se gaseasca investitori interesati, in cazul Complexului Energetic Craiova este putin probabil. Costurile la care produce acesta sint mari, ca si dependenta de furnizorii de carbune. Atunci cind s-au constituit complexurile, CE Craiova i s-a repartizat o singura cariera, care ii asigura doar 10% din consum, astfel ca in acest caz este improprie denumirea de complex energetic. Temerea este aceea ca s-ar putea privatiza doar partea rentabila din sistem, iar statul ar ramine cu unitatile care nu pot supravietui singure.
In aceste conditii, specialistii din MEC au reluat in discutie o mai veche propunere, aceea de constituire a unui complex energetic care sa includa toate cele patru termocentrale pe lignit din Oltenia si exploatarile miniere rentabile din zona. Motivatia formarii unei unitati puternice ar fi aceea ca, daca acum citiva ani se dorea constituirea de complexuri energetice de 2.200-2.500 de MWh, care sa poata concura intre ele pe piata nationala, acum premisele sint cu totul altele. Intre timp, la nivelul Uniunii Europene s-au facut strategii din care reiese ca in perspectiva anului 2020 UE va fi dependenta de importul de energie electrica in proportie de 70%. In aceste conditii, politica UE s-a modificat esential, in sensul ca s-a creat o piata regionala de energie, iar interesul occidentalilor pentru companiile producatoare de energie din tarile est-europene este evident. Ei bine, acum sint cautate de catre investitori acele companii care pot face jocurile pe piata de energie. In aceste conditii, spune Ionel Mantog, este important sa vedem daca oferirea spre privatizare a unei astfel de companii puternice nu ar aduce statului român mai multi bani decit vinzarea pe bucatele. In plus, ar fi astfel salvate toate termocentralele, deoarece potrivit studiilor efectuate costul mediu intr-un viitor Complex Energetic Oltenia ar fi sub cel european.
Complexul energetic termo-hidro, cea mai buna varianta
A treia varianta care se discuta in aceasta perioada este constituirea in Oltenia a unui complex energetic care sa cuprinda atit termocentralele pe lignit si exploatarile miniere, cit si citeva hidrocentrale. Argumentele economice in favoarea unei astfel de structuri ar fi si mai multe. Ar creste puterea instalata a noului complex energetic, iar costul megawatt-ului ar scadea, ca urmare a faptului ca energia hidro este oricum mai ieftina.
Dar, cea mai importanta ar fi cresterea flexibilitatii unei astfel de companii, deoarece in anii de seceta s-ar putea produce mai mult pe termo, iar in anii ploiosi pe hidro, complexul energetic mentinindu-se pe piata. Acesta ar fi de fapt cel mai important argument si care isi gaseste sustinere in ceea ce s-a intimplat in ultimii ani. Reamintim ca seceta din 2003 a pus in pericol siguranta energetica a României, cind hidrocentralele nu mai produceau aproape nimic si s-a ajuns chiar la inchiderea temporara a centralei nucleare de la Cernavoda, din cauza scaderii presiunii la apa de racire. Unde pina atunci se dorea reducerea la maximum a productiei de energie pe baza de carbune, anul 2003 a schimbat complet optica guvernantilor.
A venit insa anul 2005, atit de ploios incit Hidroelectrica a putut produce aproape toata energia electrica necesara tarii. Luni in sir, de energia produsa pe baza de lignit a fost nevoie doar la orele de virf, termocentralele fiind nevoite sa-si inceteze productia in citeva rinduri. Oprirea si pornirea unui grup de producere a energiei electrice costa de fiecare data miliarde de lei, ceea ce a incarcat costurile de productie. In aceste conditii, CE Turceni, de exemplu, a recurs in aceasta vara la o solutie cel putin originala, preferind sa produca la cota de avarie si sa cumpere energie de la Hidroelectrica, pe care a revindut-o propriilor clienti. Culmea este ca pe hirtie CE Turceni a avut un an profitabil, desi nu a produs mai nimic, devenind mai degraba un intermediar pe piata de energie.
In final, o alta varianta discutata la MEC este aceea de a se oferi toate cele trei complexuri spre privatizare in acelasi timp si a se cere potentialilor investitori sa faca oferte de pret atit pentru fiecare complex in parte, cit si pentru toate la un loc, urmind sa fie aleasa cea mai buna oferta atit din punct de vedere financiar, cit si social.
Alegerea unei variante sau a alteia depinde nu numai de argumentele economice, ci si de interesele „baietilor destepti“ de pe piata energiei electrice, asa cum ii numea presedintele Traian Basescu, si nu ne ramine decit sa asteptam cu interes finalizarea strategiei in domeniu a actualilor guvernanti.
